Live

Refugiații ucraineni vor putea călători gratuit cu trenul în România și în Ungaria

Data publicării:
Peste o mie de cetățeni azeri, refugiați din Ucraina, au ajuns în Gara de Nord cu un tren CFR venit de la Iași în București, vineri, 4 martie 2022. Foto: Inquam Photos / Gorge Călin

Oamenii din Ucraina care au fugit de război vor putea călători gratuit cu trenul în România și în Ungaria, potrivit unei decizii comune a guvernelor României și Ungariei anunțată sâmbătă seara.

Astfel, biletul emis de CFR Călători va fi valabil până la frontiera cu Ungaria, unde un refugiat va primi alt bilet cu titlu gratuit de la operatorul feroviar ungar, MAV.

CFR anunță că toți cetățenii străini care provin din Ucraina vor beneficia în România de călătorii gratuite cu trenul.

De asemenea, din cauza numărului mare de călători, CFR urmează să deschidă alte două case pentru bilete internaționale și încă 7 pentru călătorii interne la Gara de Nord din București.

„Biletele acordate cu titlu gratuit vor permite circulaţia pe teritoriul naţional pentru persoanele refugiate, dar şi continuarea călătoriei dincolo de frontieră, după ce vor primi de la operatorul feroviar ungar, în tren, alte bilete cu titlu gratuit”, anunță un comunicat al CFR Călători, citat de Agerpres.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cele mai bune companii feroviare din Europa: Trenitalia, pe primul loc. Unde se află CFR Călători în clasament

Traficul feroviar, blocat 4 ore la Balota din cauza locomotivei trenului IRN 79 Arad - București. Întârzieri de până la 240 de minute

CFR Călători introduce în circulație primul tren electric nou, Alstom Coradia Stream. Pe ce rută va circula și cât costă un bilet

Elevii mai au gratuitate la transportul cu trenul până pe 30 septembrie 2024, pe baza vizei școlare de anul trecut

Partenerii noștri