Live

Premierul a trimis Corpul de Control la CNAIR

Data actualizării: Data publicării:

Premierul Mihai Tudose a trimis Corpul de Control la Compania Naţională de Drumuri. Verificările au loc în perioada în care expiră mandatul de director interimar şi se vorbeşte despre prelungirea acestuia.

Corpul de Control a început analiza la CNAIR încă de miercuri. Premierul a luat această măsură în contextul în care se ia în discuție prelungirea mandatului directorului interimar, Ștefan Ioniță. Mandatul acestuia urmează să expire în două zile.

Se discută de asemenea despre situația autostrăzilor și despre proiectele care trenează. De altfel, Mihai Tudose a avut câteva replici acide la adresa proiectelor anunțate de șefii de la Autostrăzi. „Le-am spus colegilor mei că nu sunt sănătoși la cap. O autostradă pleacă dintr-un oraș și se duce în alt oraș. Nu-i autostradă un tronson care pleacă de la kilometrul cutare și ajunge la kilometrul cutare”, a spus premierul.

Aceste declarații vin în contextul în care șefii de la Autostrăzi încearcă să-i prezinte tot felul de lucrări, inclusiv autostrăzile pe care acum le au în stadiul de proiect și care ar urma să fie construite. Referitor la aceste proiecte, premierul spune că nu sunt bine conectate, iar lucrările trenează.

Mai mult, Tudose a vorbit și despre lucrările care ar urma să fie inaugurate și despre începerea lucrării la autostrada Ploiești - Brașov și capetele de autostradă spre București.

Corpul de Control al premierului va face probabil verificări generale, fiind vizată mai ales zona de achiziţii.

În luna august a anului trecut, premierul i-a reproşat fostului ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, că reprezentanţii Ministerului Transporturilor nu merg pe şantiere pentru a verifica modul în care evoluează lucrările.

În octombrie, Răzvan Cuc a demisionat de la conducerea Ministerului Transporturilor.

În 2017, CNAIR a recepţionat numai 24 kilometri de autostradă, lucrările fiind tergiversate din cauza problemelor generate de constructori sau apărute în teren, care au necesitat timp şi multă birocraţie pentru rezolvare.

La începutul anului trecut, Răzvan Cuc anticipa că vor fi daţi în folosinţă circa 90 de kilometri de autostradă în 2017.

Aceasta este prima dată când premierul Tudose trimite Corpul de control la CNAIR.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Acuzații de blat în România, după un pariu de peste 20.000€ pus înainte de meci! Reacția echipei care a pierdut

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reportaj Digi24: Industria mineritului din România ajunge la fier vechi, furată bucată cu bucată. Acuzații grave la CEO Oltenia

Controverse în jurul afacerilor nepotului lui Marcel Ciolacu. Reacția liderilor PSD

CNAIR va implementa sistemul 2+1 pe „Drumul morții” - DN2. Cum va funcționa măsura de siguranță

Întâlnire Tudose - Hrebenciuc, lângă sediul PSD. Romașcanu: „Parcă s-a întâlnit cu Carlos Șacalul, așa ne mirăm”. Reacția PNL

Partenerii noștri