Live

O călătorie din Craiova cu trenul seamănă cu un roman scris de Kafka

Data publicării:

La patru zile după deraierea unui tren particular în apropiere de Craiova, Căile Ferate sunt în continuare total date peste cap. Garniturile trebuie să ocolească zona, iar asta înseamnă cel puţin două ore în plus. Pentru ca neşansa să fie completă, pasagerii mai nimeresc şi vagoane în care instalaţia de climatizare este defectă şi stau în picioare din cauza unor erori la programul de vândut bilete. Un reporter Digi24 Craiova a încercat o asemenea experienţă.

Cristina Oprea, jurnalist Digi24: Este ora 11.00. Am ajuns în gara Craiova. Urmează să cumpăr bilet. Trenul meu ar trebui să plece la 11.30 în direcţia Caracal.

Căile Ferate anunţă încă de la începerea călătoriei că drumul se lungeşte cu cel puţin 120 de minute.

Cristina Oprea, jurnalist Digi24: Nici nu am pornit la drum, că deja am primit prima veste mai puţin fericită din călătoria mea. Trenul care ar fi trebuit să plece la ora 11:30 a fost anulat. Garnitura a fost cuplată cu o alta.

Ceferiştii ştiu că sunt probleme. Din cauza trenului particular deraiat acum patru zile, nicio garnitură nu mai merge direct de la Craiova la Caracal, ci este deviată pe o rută ocolitoare.

Cristina Oprea, jurnalist Digi24: Ştiţi dacă plecăm la 12.30?

Casieră: Deci eu nu v-am garantat că plecaţi la 12.35.

Zeci de călători aşteaptă acelaşi tren. Printre ei, doi turişti din Franţa, optimişti. Bariera de limbă îi ţine la distanţă de realitate.

Reporter Digi24: Avem întârziere! V-au spus ceva?

Călător: Nu! Nu! Este fără întârziere.

Călător: Doar 20 de minute.

În fine, trenul se pune în mişcare la ora anunţată. Apare însă o problemă. Căile Ferate au vândut bilete pentru un loc care nu există...

Cristina Oprea, jurnalist Digi24: Locul 32. Inexistent! Eu am acelaşi loc cu o doamnă, dumneavoastră aveţi un loc inexistent.

Călător: Inexistent, da!

Nici nu apucă bine călătorii să se resemneze, că trenul se opreşte. Şi pleacă înapoi spre Craiova!

Reporter: Ce se întâmplă, aveţi idee de ce ne întoarcem?

Controlor: Mai leagă câteva vagoane.

Aşa se întâmplă din cauza deraierii cu toate trenurile Interegio care trec prin Craiova spre Bucureşti, Mangalia, Timişoara Nord, Târgu Jiu, Cluj Napoca şi Arad. Căile Ferate au decis să cupleze mai multe garnituri cu plecare la ore apropiate, ca să treacă toate vagoanele o singură dată peste porţiunea afectată de închidere. Aşa se face că în loc de 49 de minute, drumul dintre Craiova şi Caracal durează mai mult decât dublu.

Cristina Oprea, jurnalist Digi24: Am ajuns in statia Caracal după o călătorie de două ore, petrecută jumătate din timp în picioare.

Întârzierea de două ore a fost un caz fericit. Trenul cu care a călătorit reporterul Digi24 a ajuns la Bucureşti cu aproape 200 de minute mai târziu faţă de ora programată. Necazurile au fost provocate de un tren particular de marfă care a deraiat duminică în apropiere de Craiova.

Garnitura a intrat pe o linie dezafectată a unui pod, care s-a prăbuşit sub greutatea vagoanelor pline cu combustibil biodiesel. Ancheta încă nu a răspuns la întrebarea de ce s-a întâmplat accidentul. Poliţiştii au descoperit însă că mecanicul de locomotivă era băut.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO Cum arată primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani. Azi a făcut prima călătorie

Un bărbat a fost arestat după ce a furat zeci de componente de semnalizare CFR din zona Palas, Portul Constanţa

Traseul pe care trenurile vor putea circula cu 176 km/h. CFR face teste

80 de trenuri vor sta o oră în gări, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru trecerea la ora oficială de iarnă

Partenerii noștri