Numărul de pasageri care zboară din țară prin Aeroportul Otopeni s-a dublat. Măsuri anunțate de Compania Aeroporturi București
Creşterea estimată a numărului de pasageri pe fluxul de plecări internaţionale, de până la 100% faţă de perioada anterioară, a impus măsuri de creştere a capacităţii de procesare la Aeroportul Henri Coandă, informează luni Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.
Astfel, pe fluxul de plecări sunt deschise şi operaţionale toate ghişeele de check-in precum şi toate filtrele de control de securitate şi ghişeele de control paşapoarte.
Totodată, administratorul aeroportului, CN Aeroporturi Bucureşti, a solicitat companiilor aeriene şi agenţilor de handling să depună, la rândul lor, eforturile necesare - în special prin asigurarea de personal suficient - pentru procesarea rapidă a pasagerilor şi asigurarea unui trafic fluent pe aeroport.
„Facem apel la toţi pasagerii să respecte măsurile de combatere a pandemiei de Covid-19 aplicabile în aeroport, inclusiv pe cele privind distanţarea şi purtarea măştii de protecţie, transmite Agerpres.
Recomandăm ferm pasagerilor să se prezinte din timp la aeroport - cu minimum 3 ore înaintea orei decolării - şi să deţină toate documentele necesare călătoriei, aşa cum le este solicitat de către compania aeriană transportatoare (bilet de avion, carte de identitate / paşaport, certificate de testare / vaccinare, cod QR PLF, etc.).
De asemenea, rugăm pasagerii să manifeste răbdare şi înţelegere pentru eforturile personalului din aeroport - autorităţile din multe ţări de destinaţie solicită, la check-in, şi verificarea documentelor medicale pe lângă cele uzuale (CI/paşaport şi bilet de avion), ceea ce face ca durata acestor formalităţi să fie semnificativ extinsă”, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, şi pe fluxul de sosiri continuă să se înregistreze valori ridicate de trafic, similare celor dinaintea Crăciunului. În consecinţă, pentru reducerea timpului de verificare a documentelor la intrarea în ţară, se menţin măsurile anunţate în zilele anterioare - suplimentarea personalului aeroportului, al DSP dar şi al Poliţiei de Frontieră şi Jandarmeriei, utilizarea fluxului charter pentru maximizarea capacităţii, debarcarea secvenţiată a pasagerilor la orele de vârf.
„Cele mai multe aeroporturi europene şi din întreaga lume se confruntă în această perioadă cu o situaţie similară, perioada Sărbătorilor de Iarnă fiind una în care, tradiţional, oamenii călătoresc mai mult”, se mai precizează în comunicat.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News