Live

Încă un termen pentru metroul din Drumul Taberei. Ministrul Transporturilor spune că a primit "un grafic asumat"

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Asociaţia Pro Infrastructura

Metroul din Drumul Taberei a primit un nou termen. Ministrul Tranporturilor spune că trenurile vor începe să circule abia în vara anului viitor.

Licitațiile pentru magistrala 5 a metroului bucureștean au început în 2008. În 2012 au început și lucrările pentru tronsonul Râul Doamenei-Eroilor, iar primul termen de finalizare a fost anul 2015. În urmă cu câteva luni, fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, promitea că metroul va circula de la sfârșitul acestui an.

Pe de altă parte, nu se mai vorbește de ani buni despre planurile pentru realizarea celui de al doilea tronson al magistralei 5, cel dintre Eroilor și Pantelimon.

Lucian Bode, ministrul Transporturilor: „Este inadmisibil să dezinformezi, un prim-ministru sau un ministru să dezinformeze opinia publică spunând că această magistrală M5 poate fi dată în folosință la sfârșitul anului 2019.

Am primit, sub semnătura fostului director Aldea și a doamnei director Miclăuș, un grafic asumat care, arată că putem da în folosință această magistrală M5 undeva la mijlocul anului 2020. Semnătura pusă pe un document care nu poate fi validată în teren înseamnă semnătura pusă pe actul de demisie”.

În urmă cu trei săptămâni, fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc susţinea că a a lăsat finalizate 98% din lucrările fizice.

„Eu așa am spus din discuțiile pe care le-am avut cu constructorii, asta a reieșit la sfârșitul lui decembrie, că se putea da în trafic. Eu nu am mai vorbit cu dl director, dar cu siguranță dacă este o problemă, cu siguranță trebuie să comunice, de ce nu se dă. La modul la care am lăsat eu lucrurile în minister, undeva la 98% stadiul finalizat, trebuia să se dea. Mie nu mi-a adus nimeni la cunoștință, când am plecat din funcția de ministru, din punctul meu de vedere, se poate da până la sfârșitul anului”, declara Cuc.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Partenerii noștri