Live

În 2020 au fost mai multe victime ale accidentelor aviatice, chiar dacă au fost mai puţine zboruri

Data publicării:
Au fost mai multe victime ale accidentelor aviatice în 2020 decât în 2019, deși au fost mai puține zboruri. Foto: Ezra Acayan/Getty Images

Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în accidente în care au fost implicate avioane comerciale de mari dimensiuni a crescut în 2020 la nivel mondial, chiar dacă numărul de avioane care s-au prăbuşit anul trecut a scăzut cu 50%, a anunţat vineri o firmă de consultanţă olandeză, potrivit Reuters.

Compania de consultanţă în domeniul aviaţiei To70 a informat că în 2020 au avut loc 40 de accidente care au implicat avioane comerciale de mari dimensiuni, inclusiv cinci incidente mortale, care s-au soldat cu 299 de victime. Comparativ, în 2019 s-au produs 86 de accidente, dintre care opt mortale, în care şi-au pierdut viaţa 257 de persoane, transmite Agerpres.

To70 a mai anunţat că rata accidentelor fatale în cazul avioanelor de pasageri de mari dimensiuni a fost de 0,27 accidente mortale la un milion de zboruri în 2020, adică o medie de un accident mortal la fiecare 3,7 milioane de zboruri, în creştere faţă de 0,18 accidente mortale la un milion de zboruri în 2019, sau în medie un accident mortal la fiecare 5.58 milioane de zboruri.

Scăderea numărului de incidente mortale în care au fost implicate avioane comerciale de mari dimensiuni a venit pe fondul unei diminuări dramatice a numărului de zboruri cu avionul pe fondul pandemiei de coronavirus. Potrivit Aviation Safety Network, în 2020 numărul de zboruri comerciale înregistrate la nivel mondial a scăzut cu 43%, până la 24,4 milioane.

Peste jumătate din numărul total al deceselor cuprinse în raportul To70 au fost înregistrate în luna ianuarie 2020, când un avion ucrainean a fost doborât în spaţiul aerian iranian, o tragedie care a provocat decesul a 176 de persoane. Al doilea incident fatal a avut loc în luna mai, când un avion de linie pakistanez s-a prăbuşit, provocând decesul a 98 de persoane.

Cu toate acestea, în ultimele două decenii, decesele în urma accidentelor de aviaţie au scăzut în mod semnificativ, în pofida creşterii numărului curselor aeriene. De exemplu, în anul 2005 au fost înregistrate 1.015 de decese la nivel mondial. În 2017, zborurile de pasageri au înregistrat cel mai sigur an din istoria consemnată la nivel mondial, cu doar 2 accidente mortale în care au fost implicate aeronave turbo-propulsoare regionale şi în care şi-au pierdut viaţa 13 persoane, dar niciun accident mortal în care să fie implicate avioane comerciale de mari dimensiuni.

Aceste cifre nu au luat în calcul accidentele ce au implicat zboruri militare, de instruire, private, cargo şi elicoptere.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Studiu: Zborul cu avionul, mai sigur acum decât oricând. Care este probabilitatea ca cineva să moară într-un accident aviatic

Peste 200 de morți, în opt accidente aviatice petrecute în anul 2022

Pasagerii companiilor aeriene din UE vor putea vorbi la telefon în timpul zborului

Un cetățean român a murit după prăbușirea elicopterului folosit la stingerea incendiilor în Grecia

Partenerii noștri