Live

Grevă la metrou, joi dimineață între orele 4 și 6. Anunțul ministrului Șova

Data actualizării: Data publicării:

Angajații de la metrou intră în grevă joi dimineață, între orele 04.00 și 06.00, a anunțat ministrul Transporturilor, Lucian Șova.

„Metroul nu a fost construit pentru bunăstarea câtorva dintre liderii sindicatelor, care de 20 de ani condus sindicatul metrorex și negociază în numele a mii de angajați, întotdeauna însă având în vedere și propriile lor interese. Această grevă nu este pentru bunăstarea angajaților Metrorex, ci pentru conservarea privilegiilor comercianților de la metrou”, a mai spus ministrul.

Spre deosebire de mulți angajați ai Ministerului Transporturilor, care lucrează în condiții grele, cu salarii mici, astăzi ne confruntăm cu o posibilă grevă pe care sindicatul de la metrou vrea să o declanșeze pentru a susține o revendicare salarială de 42%, de la care nu a înțeles să renunțe sau să negocieze până astăzi”, a spus Lucian Șova.

Consiliul General al Uniunii Sindicatului Liber din Metrou a anunţat, în 12 noiembrie, că a respins ultima ofertă de creştere salarială înaintată de administraţia Metrorex şi a decis declanşarea grevei de avertisment joi, între orele 4:00-6:00.

Peste 500.000 de călători vor fi afectaţi dacă luni va fi declanşată grevă generală la metrou, după greva de avertisment de două ore care va avea loc joi dimineaţa, între orele 4:00 şi 6:00, a anunţat liderul Unităţii Sindicatului Liber Metrou (USLM), Ion Rădoi.

Asta este procedura legală pe care urmează să o aplicăm. După greva de avertisment de două ore urmează greva generală pe termen nelimitat, în fiecare zi de la 4:00 la 16:00, pentru că în fiecare zi suntem obligaţi să asigurăm o treime din program pentru transportul călătorilor. Probabil circa 500.000 de călători ( vor fi afectaţi n.r.), având în vedere că după ora 16:00 se reia circulaţia. Dar dimineaţa când este oră de vârf şi după ora 14:30 şi 15:00, iar începe o suprasolicitare a trenurilor”, a spus Rădoi.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sindicaliștii de la metrou amenință cu grevă generală. Când ar putea avea loc și ce solicitări au

Sindicaliștii de la metrou amenință și ei cu greva generală. „Situaţia este încordată, iar activitatea este blocată parţial”

Stenograme: Șefii sindicatului de la metrou, soluții de tip mafiot pentru rezolvarea conflictelor: „Să punem preț pe capul lor”

Metrorex neagă că se alătură grevei STB: „Circulaţia trenurilor de metrou se va desfăşura conform graficului existent”

Partenerii noștri