Live

EXCLUSIV. Parlamentul face anchetă asupra unor licitații dubioase la Transporturi. 50 milioane de euro date în plus firmei de pe locul 3

Data actualizării: Data publicării:
Lucian Șova, fost ministru în guvernele Tudose și Dăncilă Foto: captură TV

Mai multe licitații de infrastructură câștigate de firmele cu oferte scumpe vor fi analizate de o comisie de anchetă a Camerei Deputaților.

Lista licitațiilor dubioase va fi înaintată Comisiei de Transporturi chiar de către ministrul de resort, Lucian Șova. Deputații au plecat de la un caz concret în care la CFR o asociere de firme situată pe locul 3 a câștigat un contract, chiar dacă a cerut cu 50 de milioane euro mai mult decât primul clasat și chiar dacă Autoritatea de Achiziții a avut o opinie contrară.

Situațiile în care firmele cu oferte de preț pe locurile 2,3 sau chiar 4 în licitații câștigă contracte de infrastructură de zeci dacă nu sute de milioane de euro, după descalificări dubioase ale concurenților de pe primele locuri, s-ar putea să devină de domeniul trecutului.

Mai mulți membri ai Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților au declarat pentru Digi 24.ro că au cerut ministrului Transporturilor o listă de contracte, patru-cinci la număr, în care câștigătorul a propus un preț mai mare decât firmele de pe primele locuri.

Lista urmează să fie prezentată săptămâna viitoare Comisiei de Transporturi de către ministru. Acestea vor face obiectul unei comisii de anchetă, spune deputatul PSD, Cătălin Rădulescu, vicepreședinte al Comisiei de Transporturi. Ar fi vorba în principal de licitații organizate de către CFR SA (gestionarul infrastructurii feroviare) și de către CNAIR (Compania de Drumuri și Autostrăzi, gestionarul infrastructurii rutiere).

„Vom analiza cazuri de la CNAIR și cele ale CFR, pe unele situații le cunoaștem. Am și spus clar că ni s-au părut curioase adjudecări de contracte date de acest Ioniță (Ștefan Ioniță, director general al Companiei de Autostrăzi și Drumuri până în mai 2018 – n.red) pe repede înainte de a pleca și care toate sunt contestate”, a declarat joi Cătălin Rădulescu.

El spune că firmele nedreptățite au tot dreptul că conteste rezultatele dar că aceste contestații întârzie masiv derularea contractelor și indeplinirea programului de guvernare. „Este deranjant faptul că se forțează adjudecarea unor licitații către personaje, chiar știindu-se că ulterior vor fi contestate. Ne deranjează că noi pierdem timp și nu putem realiza programul nostru și lumea ne critică că nu facem autostrăzi din cauza unor directori care se îmbogățesc”, spune el.

Odată prezentată lista deputatul promite înființarea comisiei. Supărările în Comisia de Transporturi vin de la un caz concret apărut în vara acestui an, despre care a fost întrebat zilele trecute inclusiv ministrul Transporturilor, Lucian Șova.

O licitație de cale ferată cu o valoare uriașă, de 3,14 miliarde lei, respectiv 675 milioane euro, fără TVA, contract finanțat din fonduri UE, a fost atribuit unei asocieri conduse de firmele austriacă Strabag și Swietelski, în pofida faptului că aceasta a avut o valoare cu 40 de milioane de euro mai mare decât cea depusă de asocierea Alstom – Euroconstruct Trading 98.

Practic, CFR SA a descalificat oferta asocierii Alstom – Euroconstruct Trading, ce avea prețul cel mai mic, ca urmare a intrării în insolvență a acestei firme, după depunerea ofertei. Ori legea 99 din 2016 privind achizițiile sectoriale spune la articolul 180, aliniatul 2 că în astfel de cazuri, când unul dintre participanți intră în insolvență, autoritatea contractantă trebuie să ceară acestuia explicații privind ducerea contractului la îndeplinire.

„Entitatea contractantă nu exclude din procedura de atribuire un operator economic împotriva căruia s-a deschis procedura generală de insolvenţă şi care se află în perioada de observaţie atunci când, pe baza informaţiilor şi/sau documentelor prezentate de operatorul economic sau în orice alt mod, stabileşte că operatorul economic în cauză are capacitatea de a executa contractul sectorial/acordul-cadru, ţinând cont de măsurile adoptate de respectivul operator privind continuarea activităţii. Aceasta presupune că respectivul operator economic se află fie în faza de observaţie şi a adoptat măsurile necesare pentru a întocmi un plan de reorganizare fezabil, ce permite continuarea, de o manieră sustenabilă, a activităţii curente, fie este în cadrul procesului de reorganizare judiciară şi respectă integral graficul de implementare a planului de reorganizare aprobat de instanţă”, spune legea.

Ori în cazul de față Euroconstruct Trading nu era nici măcar liderul asocierii, acesta fiind firma franceză Alstom.

Mai mult în prima fază deși la data de 20 februarie Euroconstruct Trading a informat CFR asupra stării de insolvență, trei săptămâni mai târziu asocierea din care făcea parte chiar a primit înștiințare de la CFR în care se spunea că oferta este admisibilă și că este pe primul loc. După o corespondență care a durat 3-4 luni asocierea câștigătoare a fost informată că a fost exclusă.

Asocierea RailWorks (Alstom – Euroconstruct Trading 98 – Arcada) a trimis o scrisoare explicativă a situației mai multor instituții, cum ar fi ministerele Transporturi, Finanțe, Fonduri Europene, prim-ministrului, Curții de Conturi, Autorității de Achiziții Publice, Consiliului Concurenței dar și la mai multe Comisii din Camera Deputaților și Senat.

Există încă două aspecte care merită menționate. Unul este faptul că RailWorks a avut de partea sa deciziile Autorității de Achziții. ANAP ar fi cerut CFR să clarifice situația Euroconstruct Trading 98, însă CFR nu s-a mai străduit să facă aceasta și a exclus asocierea.

„În urma a ceea ce ne-a spus ANAP rezultă că acestă comisie (de licitație – n.red.) si-a depășit atribuțiile și n-a respectat legea, ori nerespectarea legii e gravă. Am cerut ministrului și comisiei de Transporturi să facem o anchetă dacă a fost depășit cadrul legal. Dacă va fi cazul, să anunțăm penal.

A fost descalificat un concurent pe motiv ilegal și a fost ales al doilea concurent cu 50 milioane euro mai mult. Banii sunt ai poporului român, nu ai ministrului Transporturilor sau ai directorului CFR Infrastructură”, spune deputatul Rădulescu.

Al doilea aspect ciudat este apărarea CFR în fața asocierii descalificate. Practic compania de stat a trimis către RailWorks un răspuns care este identic, copy-paste, cu răspunsul primit de compania de stat de la avocații competitorilor care au primit contractul. RailWorks acuză că scrisoarea primită de la CFR SA ce conține argumentația juridică a excluderii sale conține fraze întregi identice copiate din intervenția firmei de avocatură care reprezintă Strabag - Swietelski. Aceasta firmă a avut a treia ofertă ca preț, după cea a asocierii RailWorks si cea a altei firmei Condotte d’Acqua S.p.A care însă nu și-a mai prelungit valabilitatea documentației depuse la licitație.

Contractul în cauză este „Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov-Simeria, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulația cu viteză maximă de 160 km/h, secțiunea Brașov – Sighișoara, subsecțiunile: 1. Brașov – Apața și 3. Cața – Sighișoara”, finanțat din fonduri ale Uniunii Europene.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Luni se deschide circulația pe segmentul Dumbrava – Mizil din autostrada A7

Azi se deschide circulaţia pe A7 între Buzău și Focşani

Câți kilometri de autostradă și drum expres are acum România, după deschiderea unei noi secțiuni din A1

Șeful CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din secţiunea 5 a autostrăzii Sibiu-Piteşti

Partenerii noștri