Live

Drulă: În două luni vor fi cumpărate 20 de trenuri electrice. Excelent ar fi să avem și rame electrice moderne ca în Italia

Data actualizării: Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ: Getty Images

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a anunțat, vineri, că în cel mult două luni vor fi cumpărate 20 de noi trenuri electrice noi, moderne. Acesta a mai spus că vrea să mai achiziționeze 17 trenuri din fonduri europene, precum cele cumpărate recent în Italia.

„În cel mult două luni vom semna un contract de achiziție pentru 20 de trenuri nou-nouțe, moderne, de ultimă generație, electrice, cu opțiune de a cumpăra încă 17 și eu cred că ar fi o idee absolut excelentă să cumpărăm 37 de trenuri. Iar discutăm de finanțare și mă voi lupta să avem acești bani, în special din fonduri europene. 37 de trenuri, rame electrice, moderne, cu aproximativ 350 de locuri, tocmai și-au cumpărat recent astfel de rame sistemul feroviar din Italia și din alte părți”, a spus Cătălin Drulă, citat de Mediafax.

"Trenurile nu se cumpără de pe raft, ele trebuie produse înainte. Am mare încredere că va fi semnată această licitaţie. E ultima şansă pe care am dat-o echipei de la ARF (Autoritatea pentru Reformă Feroviară - n. r.) să o încheie cât mai repede. Un argument este că s-a depus o singură ofertă, pentru că au fost doar două companii - o companie europeană şi o companie din China. Companiile din China nu mai au dreptul să participe după ordonanţa de urgenţă emisă de guvern la procedurile de achiziţie publică din România, deci au o singură ofertă de evaluat a acelei companii europene producătoare de trenuri. Nu poate să fie foarte greu. Mi-au spus că într-o lună o să încheie această evaluare şi o să-i ţin la acest termen. Eu am spus două luni, ca să putem să semnăm şi contractul", a mai afirmat Drulă, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, aceasta este parte din „soluția de viitor” și nu cârpeala care se face de zeci de ani, în care sunt reparate locomotive vechi de 40 de ani.

Citește și: Trenul cu copii, blocat 8 ore în câmp, a rămas apoi și fără frâne într-o pădure. După alte 3 ore a pornit din nou

„Consecința subfinanțării cronice din ultimii ani nu este de ieri sau de azi sau din ultimele trei luni sau din ultimele 6 luni, ci de 30 de ani de zile și nu mă feresc să spun asta și am tot spus-o. Ceea ce trebuie noi să facem este să scoatem acest sistem din groapa în care a fost aruncat.

Asta nu se poate face din gesturi sau din vorbe, ci cu capitalizare masivă a acestor companii și cu bani de investiții. Nu există eficientizare fără investiții.

Eu sunt un liberal și asta este o parte din doctrina liberală. Nu există eficientizare doar din gesturi. A eficientiza costă, fie că e vorba să investești în echipamente care să înlocuiască oameni, fie că e vorba efectiv de capital de lucru: trenuri noi, șine noi ca să fiu specific”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Citește și: Cătălin Drulă, despre demiterea directorului CFR: Actul de management se judecă la rece. Pentru mine subiectul e încheiat

Citește și: VIDEO  Dan Barna, iritat de întrebările privind scandalul CFR: Puteți să vă certați cu mine cât vreți. Și eu am stat în tren când s-a blocat

Licitaţia ramelor electrice destinate traficului inter-regional (RE-IR) se află în curs de evaluare tehnică, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, la sfârşitul lunii iunie, preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară, Gigi Gavrilă.

În aprilie, ARF anunţa că Alstom Feroviaria S.p.A. şi Asocierea CRRC Qingdao Sifang Co., Ltd - Astra Vagoane Călători S.A. au depus oferte în cadrul licitaţiei organizate pentru achiziţia a 20 de rame electrice RE-IR destinate transportului inter-regional de călători.

"(...) la data de 19 aprilie 2021, ora 15:00, a expirat termenul până la care se puteau depune oferte în licitaţia organizată pentru achiziţia a 20 de rame electrice RE-IR destinate transportului inter-regional de călători. La deschiderea ofertelor de către comisia de evaluare, ce a avut loc în aceeaşi zi, la ora 15:30, dintre cele 17 companii înscrise, documentaţia a fost transmisă de două societăţi: Alstom Ferroviaria S.p.A., Asocierea CRRC Qingdao Sifang Co. Ltd - Astra Vagoane Călători S.A.", se menţiona în comunicat.

Potrivit sursei citate, finanţarea proiectului este asigurată din Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi bugetul de stat, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 1,311 miliarde de lei şi 3,714 miliarde de lei (fără TVA) - contravaloarea a 20 rame electrice inter-regionale RE-IR şi mentenanţa acestora asigurată pe o durată de 15 ani, cu posibilitatea dublării cantităţii şi perioadei de mentenanţă.

ARF precizează că procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică privind achiziţia de material rulant nou destinat transportului public inter-regional feroviar de călători RE- IR a fost demarată la data de 3 aprilie 2020.

Potrivit sursei citate, procedura a făcut obiectul unor contestaţii formulate de către potenţialii ofertanţi, în principal de producătorul chinez CRRC Qingdao Sifang Co. Ltd., fapt care a determinat ca deciziile irevocabile ale Curţii de Apel Bucureşti să ducă la schimbarea majoră a unor criterii tehnice de atribuire şi a unor cerinţe privind eliminarea obligativităţii demonstrării unor principii esenţiale de către ofertanţi.

Drulă: Avem recordul absolut pe absorbţie - 623 de milioane de euro pe fonduri europene nerambursabile

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a înregistrat până la această dată recordul absolut la absorbţia fondurilor europene nerambursabile, care a ajuns la 623 de milioane de euro, cu 22% mai mult decât în perioada similară din 2020 şi dublu faţă de 2019, a declarat, vineri, ministrul de resort, Cătălin Drulă, potrivit Agerpres.

"Despre execuţia bugetară. M-am luptat foarte tare pentru a primi mai mulţi bani la rectificarea bugetară, care merg exact către domeniul feroviar cea mai mare parte. E prioritate absolută domeniul feroviar la rectificarea bugetară. Execuţia bugetară a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii are două componente: partea de fonduri europene şi partea de buget de stat. Pe ambele avem record anul acesta. Pe fonduri europene, din datele pe care le am eu, avem recordul absolut de după Revoluţie pe absorbţie. În 2021, până la data curentă, 623 de milioane de euro aduşi în România de la Comisia Europeană pe fonduri nerambursabile. În lei, pe Titlul 58 - 3,1 miliarde de lei la data curentă şi o să vă fac o comparaţie cu anii precedenţi. Asta este o sumă cu 22% mai mare decât anul trecut, 2,5 miliarde până la data curentă în 2020, şi dublu faţă de 2019. În 2019 erau 1,6 miliarde de lei", a spus Drulă.

El a precizat că se va respecta ţinta de 8 miliarde de lei absorbţie în 2021.

"Am spus la începutul anului că ne-am pus o ţintă record în sine, cea de 8 miliarde de lei, şi o vom respecta până la sfârşitul anului. Asta înseamnă autostrăzi, asta înseamnă căi ferate noi, asta înseamnă investiţii în România", a susţinut acesta.

În ceea ce priveşte partea de la bugetul de stat, execuţia la nivelul MTI este de 93%.

"Pe partea de buget de stat, este cea mai bună execuţie bugetară din ultimii 4 ani. 93% din fondurile alocate. Spre comparaţie, anul trecut a fost 70% execuţia bugetară, 74,7% în 2019 şi 81% în 2018. Deci, am cheltuit banii pe care îi avem, nu e o problemă de execuţie. I-am cheltuit şi tocmai de aia mai vrem, pentru că vrem să investim şi să avem condiţii mai bune", a încheiat Cătălin Drulă.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rușii vor să își camufleze transporturile militare pentru a le apăra de drone. Soluția propusă, eșec din start

Reacția lui Cătălin Drulă după ce PSD s-a retras de la masa negocierilor: „E cel mai jos gest politic după Revoluție”

USR solicită publicarea execuției bugetare. „Trebuie să putem lua decizii corecte pentru 2025”

Grindeanu: „Dorinţa mea nu este neapărat de a continua la Ministerul Transporturilor”

Partenerii noștri