Drulă: Centura Bacăului, parte din A7 - Autostrada Moldovei, va fi dată în folosinţă integral în perioada imediat următoare
Centura Oraşului Bacău va fi dată în folosinţă integral în perioada imediat următoare, a anunţat, joi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă.
„Astăzi am fost într-o vizită pe ceea ce a fost până deunăzi şantierul Centurii Bacău, alături de vicepremierul Dan Barna. Mă bucur să văd că lucrările la sectorul 2 - ultimul dintre cele trei ale proiectului - au fost terminate. Constructorul a solicitat Companiei de drumuri să organizeze recepţia lucrărilor, astfel că, în perioada imediat următoare, vom da în folosinţă integral această variantă de ocolire”, a scris, pe Facebook, ministrul Transporturilor.
Centura Bacău are o lungime de 30,8 km, dintre care 16,2 km sunt la profil de autostradă, cuprinde 7 poduri, 9 pasaje, 1 nod rutier şi valorează 668 de milioane de lei, fără TVA. „Este formată din 3 secţiuni: 1. Între DN2 Sud şi DN2 Nord (20,3 km). Aici este inclus tronsonul de autostradă. Dată în trafic în decembrie anul trecut. 2. Între DN2 Nord şi DN15 (3,2 km) - aceasta este secţiunea în curs de deschidere. 3. Între DN2 Sud şi DN11 (7,3 km), inaugurată în septembrie 2020”, a subliniat Drulă, conform Agerpres.
Potrivit sursei citate, centura oraşului Bacău este parte din A7 - Autostrada Moldovei, cel mai mare proiect propus pentru finanţare prin PNRR.
„Mă voi asigura că A7 continuă spre Suceava şi Siret şi că vom reuşi finalizarea proiectării şi atragerea finanţării europene prin Programul Operaţional Transport (2021-2027) pentru cele 2 tronsoane de nord. Încă de dinainte să iau în primire portofoliul de ministru, ştiam de proiectele din Moldova, întârziate inacceptabil de mult. Cu atât mai mult sunt conştient acum de problemele infrastructurii de aici, când citesc zilnic mesajele şi comentariile voastre. Moldova s-a săturat să fie ignorată. Moldova are nevoie ca de aer de autostrăzi, de căi ferate modernizate, de o reţea civilizată de drumuri sigure care nu doar să ţină pasul cu dezvoltarea zonelor urbane mari, precum Iaşiul şi, dar şi să «tragă în sus», echitabil şi uniform, toate regiunile ei. Asta am promis şi asta vom livra”, a mai scris ministrul Transporturilor pe reţeaua de socializare.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News