Live

De astăzi, transportul public în București este mai scump. Cât costă biletul STB și călătoria cu metroul

Data actualizării: Data publicării:
De la 1 august 2021 se modifică tarifele transportului în comun din București și apar variante noi de bilet sau abonament Foto: captură video Digi24

1 august vine cu noi scumpiri. Bucureștenii vor plăti mai mult pentru deplasarea cu mijloacele de transport în comun. O călătorie cu autobuzul sau tramvaiul va costa de dublu. În plus, va exista un bilet comun Metrorex-STB în valoare de 5 lei, care va permite accesul călătorilor timp de 120 de minute nu doar la metrou, în autobuze sau tramvaie, ci și pe liniile urbane, regionale și cele expres.

Autoritățile spun că aceaste majorări erau necesare având în vedere că ultima actualizare a tarifelor pentru bilete STB a fost în 2004, iar în cazul metroului în 2014.

Oficialii promit că încasările generate de aceste scumpiri se vor reflecta direct în condițiile de călătorie - prin investițiile pe care cele două companii le vor putea face.

Noua cartelă pentru transportul în comun din București, începând din 1 august, are un design diferit față de cea anterioară. Culorile predominante sunt roșu și alb. Cu această cartelă poate fi folosit tramvaiul, autobuzul și metroul timp de 120 de minute.

Există și varianta de abonament nominal.

Toate acestea vin la pachet cu o serie de scumpiri.

Cât costă o călătorie cu autobuzul, tramvaiul sau metroul în București

Tariful pentru o călătorie cu autobuzul sau cu tramvaiul a ajuns la 3 lei, de la 1 leu și 30 de bani.

Tot atât costă și o călătorie cu metroul, cu 50 de bani mai mult decât înainte.

Pentru 5 lei, se poate călători și cu transportul terestru, și cu cel subteran.

Variante de bilet STB:

- bilet de 90 de minute – 3 lei, valabil, din momentul validării, pe toate mijloacele de transport de suprafață, inclusiv pe vechile linii regionale;

- bilet de 24 de ore - 8 lei, valabil, din momentul validării, pe toate mijloacele de transport de suprafață, inclusiv pe vechile linii regionale;

- bilet de 72 de ore - 20 lei, valabil, din momentul validării, pe toate mijloacele de transport de suprafață, inclusiv pe vechile linii regionale;

Variante cartelă metrou

- Cartela „1 călătorie” - 3 lei

- Cartela „2 călătorii” - 6 lei

- Cartela „10 călătorii” - 25 lei

- Cartela „Abonament 24 ore” - 8 lei

- Cartela „Abonament 72 ore” - 20 lei

Varianta combinată STB - metrou

- bilet de 120 de minute – 5 lei, valabil, din momentul validării, pe toate mijloacele de transport de suprafață, inclusiv pe vechile linii regionale și pe metrou.

- bilet de 24 de ore - 14 lei, valabil, din momentul validării, pe toate mijloacele de transport de suprafață, inclusiv pe vechile linii regionale și pe metrou;

- bilet de 72 de ore - 35 lei, valabil, din momentul validării, pe toate mijloacele de transport de suprafață, inclusiv pe vechile linii regionale și pe metrou.

Cât costă abonamentele STB și metrou

Și prețul abonamentelor este majorat. Pentru un abonament lunar la tramvai și autobuz vom scoate cu 30 de lei mai mult din buzunar.

În cazul metroului scumpirea este de doar 10 lei.

Un abonament comun lunar STB/METROREX ajunge la 140 de lei.

Variante de abonament STB

- abonament 7 zile – 30 de lei, valabil, din momentul validării, pe toate mijloacele de transport de suprafață, inclusiv pe vechile linii regionale;

- abonament lunar – 80 lei, valabil, din momentul validării, pe toate mijloacele de transport de suprafață, inclusiv pe vechile linii regionale;

- abonament 6 luni – 400 lei, valabil, din momentul validării, pe toate mijloacele de transport de suprafață, inclusiv pe vechile linii regionale;

- abonament un an – 700 lei, valabil, din momentul validării, pe toate mijloacele de transport de suprafață, inclusiv pe vechile linii regionale;

Variante de abonament metrou

- abonament săptămânal - 30 lei

- abonament lunar cu număr nelimitat de călătorii - 80 lei

- abonament 6 luni cu număr nelimitat de călătorii - 400 lei

- abonament anual cu număr nelimitat de călătorii - 700 lei

Variante de abonament combinat STB/metrou

- abonament 7 zile – 50 de lei, valabil, din momentul validării, pe toate mijloacele de transport de suprafață, inclusiv pe vechile linii regionale și pe metrou;

- abonament lunar – 140 lei, valabil, din momentul validării, pe toate mijloacele de transport de suprafață, inclusiv pe vechile linii regionale și pe metrou;

- abonament 6 luni – 700 lei, valabil, din momentul validării, pe toate mijloacele de transport de suprafață, inclusiv pe vechile linii regionale și pe metrou;

- abonament un an – 1.200 lei, valabil, din momentul validării, pe toate mijloacele de transport de suprafață, inclusiv pe vechile linii regionale și pe metrou.

Ce se întâmplă cu abonamentele și cartelele vechi

Abonamentele și cartelele vechi pot fi folosite și după data de 1 august. Cu o singura condiție însă. Ele trebuie să fie valabile sau să mai aibă călătorii pe ele.

Validatoarele care funcționează pe vehiculele tuturor celor patru operatori de transport din zona metropolitană vor recunoaște atât vechile titluri de călătorie, cât și noile bilete integrate în sistem.

De exemplu, biletele de 1,30 lei vor fi validate și recunoscute de către Sistemul Automat de Taxare (SAT) ca fiind bilete de 3 lei (valabile 90 de minute pe toate liniile de suprafață). 

Abonamentele existente, din vechea ofertă, cum sunt cel de o zi, cel de șapte zile sau cel de 15 zile, vor fi recunoscute și convertite la abonamentul actualizat din noua ofertă tarifară, pentru aceeași perioadă de timp pentru care a fost achiziționat.

Toate titlurile vechi de călătorie, cu excepția abonamentelor pe o linie și pe două linii, vor fi recunoscute și vor fi valabile inclusiv pe liniile regionale. De exemplu, dacă un călător are un abonament urban de 72 de ore, la validarea acestuia după data de 1 august, el va beneficia de transport în cele 72 de ore, inclusiv pe liniile regionale sau expres, ceea ce vechiul abonament nu îi permitea.

Singurele titluri care vor rămâne valabile exact în forma în care au fost achiziționate vor fi abonamentele pe o linie și cele pe două linii.

Sistemul de comunicare între SAT și sistemul de validare a călătoriilor de la metrou permite călătorilor să utilizeze un singur bilet sau abonament atât pe vehiculele de suprafață, cât și la metrou, în intervalul de timp pentru care a fost achiziționat.

Călătorii trebuie să urmărească momentul când expiră termenul pentru care au fost achiziționate biletele, iar pentru a continua deplasarea, să valideze din nou sau să cumpere un nou bilet.

Toate tipurile de bilete sau abonamente care se regăsesc în noua ofertă tarifară vor putea fi încărcate pe cardul activ.

Cum pot fi cumpărate biletele

În toate vehiculele vor fi afișate informații despre noua ofertă tarifară, dar și despre felul cum pot fi cumpărate biletele sau abonamentele, respectiv de la centrele de vânzare, prin SMS sau prin intermediul aplicației mobile 24Pay sau plata direct la validator cu cardul bancar contactless (posibilă în prezent la toate autobuzele noi Otokar și Mercedes Hybrid, dar și pe tramvaiele liniei 41 și 1/10, existând intenția de extindere la toate vehiculele).

Pentru cei care au un cont deschis, poate fi utilizată reîncărcarea online a cardului (accesând site-ul http://online.stbsa.ro).

STB SA va afișa în vehicule și la centrele de vânzare toate informațiile de care călătorii au nevoie pentru a se familiariza cu noua ofertă tarifară.

Pentru a evita confuziile și neclaritățile, în toată luna august, echipele de control ale STB SA vor desfășura activități de informare și îndrumare, acordând asistență călătorilor atât pentru utilizarea noilor bilete, cât și referitor la felul în care trebuie utilizate cele cumpărate anterior. Totodată, informațiile despre noua ofertă tarifară vor fi disponibile și prin intermediul aplicației InfoTB.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Experiment Digi24: Cât costă cartofii prăjiți serviți la restaurant. „Diferența e plata furnizorilor, a angajaților, a materiei prime”

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care merg în Belgia

Salariul mediu, prea mic în România. Cum se descurcă o familie de antreprenori, cu doi copii, care încasează 15.000 de lei lunar

Cresc alocațiile pentru copii de la 1 ianuarie 2025. Ce poți cumpăra astăzi cu banii primiți de la stat. „E foarte greu!”

Partenerii noștri