Live

Contractul pentru lotul 4 al autostrăzii Sibiu - Pitești a fost semnat cu o întârziere de doi ani

Data publicării:
Foto: INQUAM Photos/Ovidiu Dumitru Matiu

Contractul pentru proiectarea și execuția secțiunii 4 a autostrăzii Sibiu-Pitești a fost semnat luni, cu o întârziere de mai bine de doi ani, cauzată de contestațiile despuse, a anunțat ministrul interimar al Transporturilor, Dan Vîlceanu.

La semnarea contractului pentru proiectarea şi execuţia Secţiunii 4 Tigveni - Curtea de Argeş a Autostrăzii Sibiu - Piteşti, în lungime de 9,86 km, a participat ministrul interimar al Transporturilor şi Infrastructurii, Dan Vîlceanu, împreună cu secretarul de stat Ionel Scrioşteanu, alături de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

"Sunt bucuros să mă aflu aici la această semnare ce marchează un moment foarte important pentru Autostrada Sibiu-Piteşti. După mai bine de 2 ani, am reuşit astăzi să semnăm contractul pentru Secţiunea 4, o porţiune de drum ce prezintă câteva caracteristici aparte, vorbim de 12 poduri şi de un tunel cu o lungime de peste 1.300 de metri. Am încredere că relaţia dintre CNAIR şi antreprenor va fi una extrem de bine închegată pentru a duce la bun sfârşit construcţia acestei secţiuni a autostrăzii", a declarat Dan Vîlceanu.

La rândul său, Cristian Pistol a subliniat că semnarea contractului reprezintă încă un pas pentru construcţia acestei autostrăzi "extrem de importantă", nu doar pentru România, ci şi pentru economia europeană.

"Autostrada Sibiu - Piteşti este deosebit de relevantă pentru desfăşurarea traficului pe Coridorul IV Pan European, deoarece asigură la nivel funcţional o traversare de la Vest la Est a Teritoriului Naţional. De asemenea, este şi prima legătură cu reţeaua rutieră europeană care traversează Munţii Carpaţi. Acest obiectiv al României şi al Uniunii Europene este aşteptat de mai bine de trei decenii", a precizat Pistol.

Lotul 4 al Autostrăzii Sibiu - Pitești va costa 1,6 miliarde de lei

Potrivit unui comunicat citat de Agerpres, valoarea contractului este de 1.678.873.121,77 lei fără TVA, iar finanţarea va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile. Contractul prevede 16 luni pentru proiectare, 44 de luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 120 de luni perioada de garanţie a lucrărilor.

În cadrul contractului vor fi realizate mai multe lucrări de o complexitate majoră, precum: construirea a 12 poduri, pasaje şi/sau viaducte, având o lungime medie de 230 de metri dintre care, cel mai lung fiind viaductul de la km 84+341, în lungime de 630 de metri, construirea unui tunel în lungime de 1.350 de metri, în zona de traversare a dealului Momaia, judeţul Argeş.

Potrivit CNAIR, stadiul celorlalte secţiuni ale autostrăzii este următorul: secţiunea 1: Sibiu - Boiţa (KM 0+000 - KM 14+150), lotul 1, în lungime de 13,17 km, se află în execuţie, stadiul fizic actual fiind de 53,51%; secţiunea 2: Boiţa - Cornetu, în lungime de 31,33 km, este în stadiu de evaluare oferte; secţiunea 3: Cornetu-Tigveni, în lungime de 37,4 km, are ca dată pentru depunerea ofertelor 20 ianuarie 2022; secţiunea 5: Curtea de Argeş - Piteşti, în lungime de 30,35 km, se află într-un stadiu fizic de realizare a lucrărilor de 3,87%.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grindeanu: „Dorinţa mea nu este neapărat de a continua la Ministerul Transporturilor”

FOTO Primul tronson al secţiunii Curtea de Argeş - Piteşti a autostrăzii A1 va fi deschis cu opt luni mai devreme

O nouă rută va lega Autostrada de Centură Bucureşti Nord de viitorul terminal al Aeroportului Otopeni

A fost emisă autorizaţia de construire pentru lărgirea Centurii Bucureşti între Domneşti şi DN5. Când încep lucrările

Partenerii noștri