Live

CNAIR a anunţat preţurile majorate ale rovinietelor. Categoriile vizate

Data publicării:

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că actualizează tarifele la rovinietă, astfel că în timp ce tarifele pentru anumite categorii de vehicule, între care şi autoturisme, rămân nemodificate, în unele cazuri preţul rovinietei creşte de până la trei ori.

Pentru vehiculele de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată între 3,5 şi maximum 7,5 tone rovinieta creşte de la 4 la 12 euro pentru o zi, şi de la 16 la 30 de euro pentru şapte zile, de la 32 la 60 de euro pentru 30 de zile, de la 92 la 171 de euro pentru 90 de zile şi de la 320 la 600 de euro pentru un an.

Reprezentanţii CNAIR spun că tariful de 12 euro/zi trebuia aplicat începând cu data de 1 martie 2014.

„Modificările constau în majorarea tarifului zilnic la 12 euro, netranspus nici până în prezent şi recalcularea tarifelor pentru celelalte perioade de valabilitate. La ora actuală, din cauza netranspunerii tarifului zilnic de 12 euro, există riscul deschiderii procedurii de infrigement împotriva României”, arată un comunicat emis luni seara de CNAIR.

În ceea ce priveşte nivelul tarifelor anuale, tariful anual pentru vehiculele de transport marfă cu masa mai mare de 12 tone şi mai mult de 4 axe a rămas la nivelul de 1.210 euro.

De asemenea, a fost menţinut la aceeaşi valoare (720 euro) şi tariful anual pentru categoria E de vehicule.

Pentru tariful anual de la categoria de vehicule D, valoarea actuală, de 560 euro, era mai mică decât valoarea minimă rezultată din calcul (600 euro) la categoria anterioară (categoria C), astfel că s-a calculat o valoare arbitrară ca medie între tarifele adiacente, de la categoria C (600 euro) şi categoria E (720 euro), rezultând valoarea de 660 euro, spun oficialii CNAIR.

Tarifele pentru celelalte categorii de vehicule, A, B, G şi H, nu au fost modificate.

„Din calculele CNAIR, raportate la volumul de roviniete achiziţionate în anul 2017, rezultă că impactul financiar prognozat va fi de +4,2%”, adaugă reprezentanţii companiei.

Valoarea noilor roviniete:

Categoria A – autoturisme. Tarifele nu se modifică.
7 zile – 3 euro;
30 zile – 7 euro;
90 zile – 13 euro;
12 luni – 28 euro.

Categoria B – vehicule de transport marfă cu masa totală maxim autorizată de până la 3,5 tone. Tarifele nu se modifică.
7 zile – 6 euro;
30 zile – 16 euro;
90 zile – 36 euro;
12 luni – 96 euro.

Categoria C – vehicule de transport marfă cu masa între 3,5 şi 7,5 tone.
1 zi – 12 euro;
7 zile – 30 euro;
30 zile – 60 euro;
90 zile – 171 euro;
12 luni – 600 euro.

Categoria D – vehicule de transport marfă cu masa între 7,5 şi 12 tone.
1 zi – 12 euro;
7 zile – 33 de euro;
30 de zile – 66 de euro;
90 de zile – 188 de euro;
12 luni – 660 de euro.

Categoria E – vehicule de transport marfa cu masa mai mare sau egală cu 12 t, cu maxim 3 axe (inclusiv).
1 zi – 12 euro;
7 zile – 36 euro;
30 zile – 72 euro;
90 zile – 206 euro;
12 luni – 720 euro.

Categoria F – vehicule de transport marfă cu masa mai mare sau egală cu 12 t, cu minimum 4 axe (inclusiv).
1 zi – 12 euro;
7 zile – 60 euro;
30 zile – 121 euro;
90 zile – 345 euro;
12 luni – 1.210 euro.

Categoria G – vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maxim 23 de locuri pe scaune. Tarifele nu se modifică.
1 zi – 4 euro;
7 zile – 20 euro;
30 zile – 52 euro;
90 zile – 120 euro;
12 luni – 320 euro.

Categoria H – vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto). – Tarifele nu se modifică.
1 zi – 7 euro;
7 zile – 35 euro;
30 zile – 91 euro;
90 zile – 210 euro;
12 luni – 560 euro.

„Tariful de utilizare pe reţeaua de drumuri naţionale din România se aplică în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Acest tarif a fost introdus în legislaţia naţională prin transpunerea Directivei 1999/62/CE de aplicare a taxelor la vehiculele grele de transport marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri”, arată CNAIR.

În conformitate cu prevederile art. 10a alin. (1) al Directivei, sumele în euro prevăzute în anexa nr. II a Directivei, sunt revizuite la fiecare doi ani. De asemenea, potrivit prevederilor art. 10a, alin. (2), Comisia publică tarifele revizuite în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează datei publicării.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mașini cu nas roșu, coarne și luminițe. Amenzi de 1.300 lei pentru decorațiunile care pun șoferii în pericol

27 de percheziții la persoane cercetate pentru proxenetism, trafic de minori și de persoane, în Constanța. Ce au găsit polițiștii

Ce restricții de circulație se aplică în București pentru organizarea ceremoniilor de Ziua Națională a României

Droguri ascunse în ghiozdanul unei fetițe de opt ani. Doi bărbați și o femeie au fost arestați de polițiștii din București

Partenerii noștri