CFR pornește licitația pentru linia de tren Gara de Nord - Aeroport Otopeni
CFR va demara până la finele anului două licitații ce prevăd selectarea unui consultant, dar și a unui constructor, pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti.
Prima dintre licitaţiile ce urmează să fie publicate se referă la contractarea serviciilor de proiectare şi execuţie lucrări aferente obiectivului de investiţii “Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti, Faza I: Racord C.F. la terminalul T1, Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti”, potrivit clubferoviar.ro.
Licitaţia este estimată la 497,38 milioane lei, fără TVA.
Termenul limită pentru primirea scrisorii de exprimare a interesului este 24 decembrie 2018, şi, tot la aceeaşi dată este prevăzută şi începerea procedurilor de atribuire.
Data estimată pentru publicarea anunţului de participare este 24 decembrie 2018.
Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare – POIM.
Criteriul de atribuire va fi cel mai bun raport calitate – preţ. Tot în criteriul de atribuire, propunerea tehnică va avea o pondere de 60%, iar preţul ofertei va avea o cotă de 40%.
CFR SA estimează că durata contractului va fi de 14 luni pentru proiectare şi execuţie lucrări, din care 2 luni proiectare şi 12 luni execuţie lucrări. Perioada de garanţie va fi de 60 de luni.
Potrivit descrierii proiectului, constructorul ce urmează să fie selectat va trebui să asigure lucrările aferente obiectivului de investiţie ce constau în proiectarea şi execuţia lucrărilor în conformitate cu legislaţia şi reglementările tehnice în vigoare. Se vor executa lucrări de infrastructură şi suprastructura c.f., lucrări de artă, construcţii civile, arhitectură, rezistenţă, semnalizări feroviare, telecomunicaţii feroviare. Tehnologiile de execuţie vor ţine seama de toate condiţionările impuse de avize şi de încadrarea în durata contractului.
Cea de-a doua licitaţie se referă la contractarea serviciilor de consultanţă şi supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor aferente obiectivului de investiţii menţionat mai sus.
Această licitaţie este estimată la o valoare de 6,96 milioane lei.
Anumite cerinţe sunt la fel cu cele cuprinse în licitaţia pentru proiectare şi execuţie, astfel că termenul limită pentru primirea scrisorii de exprimare a interesului este 24 decembrie 2018, şi, tot la aceeaşi dată este prevăzută şi începerea procedurilor de atribuire.
Data estimată pentru publicarea anunţului de participare este 24 decembrie 2018.
Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare – POIM.
Criteriul de atribuire va fi cel mai bun raport calitate – preţ. Tot în criteriul de atribuire, propunerea tehnică va avea o pondere de 60%, iar preţul ofertei va avea o cotă de 40%.
Potrivit descrierii proiectului, consultantul ce urmează să fie selectat va trebui să asigure supervizarea de înaltă calitatea a lucrărilor de proiectare şi execuţie, administrarea corectă a contractului de lucrări de proiectare şi execuţie, cu consilierea CFR SA pe probleme contractuale, asigurarea unui sistem de contabilitate corespunzător şi înregistrarea progresului lucrărilor, asistarea CFR SA în planificarea la timp a fondurilor, asistarea CFR SA în managementul de proiect, monitorizarea şi evaluarea activităţii antreprenorului.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News