Live

Licitația „centura Bacău” se judecă la Curtea de Apel, dar Umbrărescu este dat câștigător

Data actualizării: Data publicării:

Compania de Drumuri l-a numit din nou câștigător al lucrărilor de realizare a Centurii Bacău pe constructorul român Dorinel Umbrărescu care își dispută contractul cu firma turcă IC Ictaș Insaat Sanayi VE Ticaret A.S.

„Astăzi, 15 Noiembrie 2018, CNAIR SA a finalizat procesul de reevaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii "Proiectareș și execuție Varianta de ocolire Bacău", în baza deciziilor de soluționare a contestațiilor emise de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor”, arată compania într-un comunicat remis presei.

Compania spune însă că procesul de semnare a contractului va putea fi inițiat doar după expirarea noii perioade de depunere a contestațiilor, adică 10 zile de la transmiterea comunicărilor privind rezultatul procedurii.

Începerea lucrărilor se mai lovește de o problemă trecută sub tăcere de către Compania de Drumuri. Atribuirea contractului face obiectul unui proces care este pe rolul Curții de Apel București și în care va avea loc o nouă înfățișare joia viitoare, pe 22 noiembrie. Reprezentanții pentru comunicare ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere nu au putut fi contactați pentru a oferi informații suplimentare.

Obiectul principal al contractului "Proiectare și execuție Varianta de ocolire Bacău" îl reprezintă proiectarea și execuția lucrarilor ce constau în 30,8 km de drum nou, din care 16,269 km la profil de autostradă.

Durata de realizare a acestui contract este de 36 luni, din care 6 luni pentru activitatea de proiectare și 30 luni pentru execuția lucrărilor. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

De la Curtea de Argeş la Pitești se va circula „în curând” pe autostradă. Lucrarea de 140 km filmată de sus

Începe construirea secțiunii Leghin -Târgu Neamţ din A8. Anunțul directorului CNAIR

A fost semnat contractul pentru construirea Centurii Vest Timişoara. Când se va circula pe acest drum

Primul tunel forat pe o autostradă din România este aproape finalizat. Care este stadiul lucrărilor pe autostrada Sibiu-Piteşti

Partenerii noștri