Live

Scădere semnificativă a salariului mediu în România. Explicaţia pentru ultimele cifre făcute publice de Institutul de Statistică

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Agerpres

Câştigul salarial mediu nominal net a scăzut la 3044 lei în luna august a acestui an, un declin de 75 lei (-2,4%) faţă de iulie 2019, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 4981 lei, cu 110 lei (-2,2%) mai mic decât în luna iulie 2019.

"Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (6764 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1754 lei)", arată INS.

Comparativ cu luna august a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,1%.

Explicaţii pentru fluctuaţiile câştigului salarial în România

Statistica precizează, de asemenea, că, în cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

În luna august 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna iulie 2019 ca urmare a acordării în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de ontracte/proiecte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia cărbunelui superior şi inferior, cu 14,7%, şi în fabricarea produselor, cu 10,1%.

Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (premii trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna august au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi ca urmare a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, cu 7,2%, şi în transporturi pe apă, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, activităţi de editare, fabricarea băuturilor - între 2% şi 5%.

"În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net ca urmare a acordării în lunile precedente a biletelor de valoare (tichete de vacanţă), ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă anumite drepturi salariale, astfel: învăţământ (-3,2%, inclusiv reducerea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), administraţie publică (-3,1%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (-2,0%)", se mai arată în comunicatul publicat de INS.

Indicele câştigului salarial real a fost 109,8% pentru luna august 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 97,5% pentru luna august 2019 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 210,4%, cu 5,3 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna iulie 2019.

Redactare G.M.

Sursa: Agerpres

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România, codașă la numărul de contracte de muncă part-time. De ce le ocolesc firmele. Explicațiile specialiștilor

Teama de concediere, marea frică a angajaților români. Studiu: Șeful, principalul stres la serviciu

Control ITM la Arena Națională: peste 600 de angajați munceau ilegal. Amenda primită

Importurile de gaze ale României s-au redus cu 6,2% în primele 8 luni din 2024

Partenerii noștri