Live

România, cea mai ridicată rată a inflației din Uniunea Europeană

Data actualizării: Data publicării:

În luna mai, rata anuală a inflaţiei a urcat la 1,9% în zona euro şi la 2% în Uniunea Europeană, de la 1,3% şi, respectiv, 1,5% în aprilie, în timp ce România şi Estonia au înregistrat cele mai ridicate rate ale inflaţiei din UE, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).



Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate luna trecută în România (4,6%) şi Estonia (3,1%), iar cele mai scăzute în Irlanda (0,7%) şi Grecia (0,8%).

Comparativ cu aprilie 2018, inflaţia anuală a urcat în 26 de ţări membre ale UE (inclusiv în România, unde s-a majorat de la 4,3% până la 4,6%), a rămas stabilă într-un stat şi a scăzut în alt stat.

În cazul zonei euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut în mai serviciile (0,72 puncte procentuale), energia (0,58 puncte procentuale) şi alimentele, alcoolul şi ţigările (0,50 puncte procentuale).

Institutul Național de Statistică a anunțat că preţurile de consum au crescut în luna mai 2018, comparativ cu luna mai 2017, cu 5,4%. „Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,6%”, arăta INS.

Conform datelor INS, în mai comparativ cu aprilie, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,54%, cele nealimentare cu 0,58% şi serviciile cu 0,1%.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Studiu Eurostat: România înregistrează cel mai mare declin de pe piața de muncă din UE

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai. Aproape o treime dintre locuitorii Uniunii Europene, fără școală, se simt săraci

Eurostat: România are cea mai mare inflație din UE pentru a opta lună la rând

România a fost al șaptelea producător agricol din Uniunea Europeană, anul trecut

Partenerii noștri