Live

Ratele românilor continuă să crească. Indicele ROBOR a ajuns la 2,55% pe an

Data publicării:
Indicele ROBOR continuă să crească. Foto: Profimedia Images

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat miercuri la 2,55% pe an, de la 2,48% cât a fost marţi, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României, informează Agerpres.

La debutul anului 2019, indicele ROBOR la 3 luni era 2,99% pe an, iar la începutul anului trecut se situa la 3,19%.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 2,67%, de la 2,58% pe an cu o şedinţă în urmă, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 2,79% pe an, de la 2,69% cât a fost marţi.

Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, este de 1,08% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul II 2021, în scădere faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,25%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

Citește și BNR: Inflația va crește și anul viitor „peste valorile previzionate anterior”

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Val de scumpiri de la 1 iulie. Cheltuieli mai mari la carburanți și la gaze. Ratele la creditele în lei rămân ridicate

Scad ratele la credite. Cine va plăti mai puțin la bancă

Mai mulți români s-au trezit cu credite de mii de lei pe numele lor, după ce doi escroci le-au falsificat cărțile de identitate

Măsuri pentru fermieri. Ciolacu: ITP-ul utilajelor va putea fi făcut la sediul fermelor. Amânarea ratelor pentru cei afectați de secetă

Partenerii noștri