Live

Prognoză îngrijorătoare privind conținutul de apă din sol. Secetă în Moldova, Dobrogea și Muntenia

Data actualizării: Data publicării:
Pământ afectat de secetă. FOTO: Agerpres

Seceta pedologică va persista în Moldova, Dobrogea şi cea mai mare parte a Munteniei, pe fondul conţinutului de umiditate scăzut şi deosebit de scăzut în cultura grâului de toamnă, arată prognoza agrometeorologică valabilă până la data de 10 aprilie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

"Conţinutul de apă pe adâncimea de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, se va situa în limite scăzute şi deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată, puternică şi extremă, în Moldova, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, local în nordul şi nord-vestul Banatului, sudul, estul, nord-vestul şi izolat în centrul Transilvaniei. În Maramureş, Crişana şi Oltenia, local în nord-estul şi vestul Banatului, nordul, nord-estul şi centrul Transilvaniei, nord-vestul, vestul, sudul şi sud-vestul Munteniei, rezerva de umiditate din sol va prezenta valori satisfăcătoare şi local apropiate de optim", precizează agrometeorologii, scrie Agerpres.

În privinţa stării de vegetaţie a culturilor agricole, condiţiile agrometeorologice prognozate vor determina ritmuri în general normale de creştere şi dezvoltare la speciile de câmp şi pomi-viticole pe majoritatea suprafeţelor agricole, iar în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei, procesele vegetative vor fi uşor încetinite.

În funcţie de data semănatului şi agrotehnica aplicată, orzul şi grâul de toamnă îşi vor continua fazele de formare a frunzei a treia, înfrăţire şi alungirea paiului (40-100%), în majoritatea zonelor de cultură. Rapiţa se va afla predominant la înfrunzire (10-18 frunze) şi alungirea tulpinii (10-30%), cu o stare de vegetaţie a plantelor pe ansamblu medie şi slabă pe terenurile afectate de seceta pedologică cu diferite grade de intensitate, precum şi în semănăturile tardive.

Pe de altă parte, speciile de sâmburoase vor parcurge înflorirea şi începutul creşterii frunzelor, iar la seminţoase se vor semnala înmugurirea şi dezmugurirea. În cea mai mare parte a podgoriilor, la viţa de vie vor predomina fazele de "plâns" şi înmugurire.

De asemenea, la culturile de primăvară (borceag, mazăre, ovăz, orzoaică, lucernă) însămânţate până la această dată, izolat se vor putea înregistra fazele incipiente de vegetaţie (germinare-răsărire). Totodată, la floarea-soarelui, sfeclă de zahăr şi porumb se vor efectua pe suprafeţe agricole extinse, atât pregătirea patului germinativ, cât şi lucrările de semănat.

La nivel general, lucrările agricole de sezon (semănat, fertilizări, erbicidări, tratamente fito-sanitare, pregătirea patului germinativ, etc.) se vor efectua în condiţii normale, la nivelul întregii ţări.

Din punct de vedere meteorologic, prognoza ANM relevă faptul că, în intervalul 4 - 10 aprilie, va predomina o vreme în general normală sub aspect termic, la nivelul întregii ţări. Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 3 şi 14 grade Celsius, limite apropiate de normele climatologice, în cea mai mare parte a ţării.

Temperatura maximă a aerului se va situa între 9 şi 19 grade, pe întreg teritoriul agricol, iar cea minimă va oscila între minus 6 şi 9 grade Celsius, în aproape toată ţara, valori mai scăzute fiind posibile în depresiuni, unde vor fi condiţii de producere a brumei.

Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 5 cm se va încadra între 1 şi 11 grade, valori favorabile parcurgerii primelor faze de vegetaţie (germinare-răsărire) la culturile înfiinţate până în prezent, precum şi continuării însămânţărilor de primăvară (sfeclă de zahăr, cartof, floarea-soarelui, porumb etc).

În acelaşi timp, se prognozează precipitaţii sub formă de ploi locale, însoţite de intensificări de scurtă durată ale vântului, pe aproape întreg teritoriul agricol.

Evoluţia stării de vegetaţie pentru perioada estimată utilizează prognoza meteorologică pe scurtă/medie durată asociată cu informaţiile fenologice colectate săptămânal prin monitorizarea principalelor culturi agricole din România situate în apropierea staţiilor meteorologice cu program agrometeorologic din reţeaua ANM.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cod roșu de viscol în 7 județe. Meteorologii au extins avertizările de vreme rea. Unde sunt așteptate ninsori și vânt puternic HARTĂ

Primul episod de iarnă a lovit România în plin: Ninsori și viscol în mai multe județe, copaci căzuți pe șosea, trenuri oprite

HARTĂ Cod galben de ninsori și vânt puternic în mare parte din țară. Care sunt zonele afectate și cum va fi vremea în Capitală

Atacurile Turciei în zonele controlate de kurzi din Siria au blocat accesul la apă și electricitate pentru un milion de oameni

Partenerii noștri