Pro Infrastructura: 350 km de autostrăzi, o promisiune fantezistă
Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură afirmă că declaraţia premierului referitoare la inaungurarea a 350 de kilometri de autostradă până în 2020 şi modernizarea unor sectoare de drum şi cale ferată este ”total iresponsabilă, o altă minciună şi o nouă promisiune fantezistă”.
Potrivit acestora, România are în lucru 175 de kilometri de autostradă care posibil să fie daţi în folosinţă până în 2020, dacă nu se mai reziliază contracte, şi are în faza de licitaţii proiecte pentru alţi 175 de kilometri, dar consideră că este ”imposibil” să fie inauguraţi în următorii trei ani, informează News.ro.
”În Parlament, noul prim-ministru Viorica Dăncilă a spus că «până în 2020 se vor inaugura 350 de km de autostradă, 250 de km de cale ferată modernizată, iar numărul drumurilor modernizate va creşte cu 50%». Evident, este încă o declaraţie vagă, menită să dezinformeze, total iresponsabilă, o altă minciună şi o nouă promisiune fantezistă”, susţin reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură.
Potrivit acestora, sunt neclare elemente precum "drum modernizat" (drum naţional sau drum judeţean, modernizare de la nivel de fundaţie sau doar nou strat de asfalt?) şi "cale ferată modernizată" (reconstrucţie, reabilitare?), dar şi situaţia autostrăzilor.
Reprezentanţii asociaţiei spun că sunt 15 proiecte de autostradă care au contracte semnate, aflate în diverse stadii de execuţie, cu o lungime totală de 187 km.
”Aceste tronsoane pot fi gata până la finalul anului 2020 (în 3 ani de zile) dacă nu se va rezilia niciunul (există acest risc) şi dacă se vor rezolva la timp blocajele birocratice şi tehnice. Deci este fezabil, dacă autorităţile şi constructorii îşi fac treaba, ca la final de 2020 să vedem finalizate şi deschise toate aceste segmente de autostradă”, mai spun reprezentanţii asociaţiei.
Potrivit acestora, sunt în lucru proiecte pentru alţi 175 de kilometri de autostradă.
”Cu alte cuvinte, Viorica Dăncilă încearcă să ne convingă că toate aceste loturi vor fi inaugurate E în următorii 3 ani. Ele nici măcar nu au câştigători desemnaţi, ce să mai vorbim de contracte semnate, avize şi autorizaţii emise şi constructori în teren, unele licitaţii abia fiind lansate, altele având serioase probleme birocratice, procedurale şi/sau tehnice. În mod evident, mai ales dacă luăm în considerare felul în care autorităţile s-au achitat de obligaţii în ultimul an (contracte reziliate şi blocate, incapacitatea de a trece la timp peste etapele birocratice şi chiar tergiversarea deschiderii unui lot de autostradă finalizat 100%), este imposibil, realist vorbind, să se inaugureze 350 km de autostradă în următorii 3 ani”, susţine Asociaţia Pro Infrastructură.
Organizaţia cere premieruluii ”să se abţină de la asemenea minciuni şi promisiuni fără niciun fel de acoperire în realitate şi să nu vorbească despre lucruri la care nu se pricepe!”.
Viorica Dăncilă, a declarat luni, în plenul reunit al Parlamentului, că obiectivul ei este ca România să fie în prima jumătate a clasamentului celor mai puternice economii din Uniunea Europeană până în 2020. Ea a afirmat că va face acest lucru prin creşterea investiţiilor pentru modernizarea infrastructurii, continuarea creşterii veniturilor populaţiei, reformarea administraţiei şi reducarea birocraţiei.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News