Live

Piaţa berii din România a crescut în 2017 cu 2%. Câți litri bea în medie un român, anual

Data publicării:
Foto: Gulliver/Getty Images

Piaţa berii a înregistrat anul trecut în România o creştere de 2%, ajungând la un volum de 16,11 milioane hectolitri, iar consumul de bere pe cap de locuitor s-a situat la 82 litri, a declarat marţi Lucian Ghinea, preşedintele Asociaţiei Berarii României, scrie news.ro.

Foto: Gulliver/Getty Images

„România se află pe locul opt în Europa în ceea ce priveşte consumul pe cap de locuitor. Pe primele locuri sunt Cehia, Germania, Austria şi Polonia. Estimăm că vom ajunge la consum mediu responsabil de 100 de litri pe cap de locuitor”, a declarat marţi Lucian Ghinea, într-o conferinţă de presă.

Peste 97% din producţie este realizată pe plan local, iar ingredientele utilizate la fabricarea berii (orzoaica şi hameiul) provin în proporţie de 70% din producţia internă.

Reprezentanţii Berarii României estimează creşteri pentru anul în curs, atât în ceea ce priveşte consumul, cât şi în ceea ce priveşte investiţiile realizate de jucători, însă predictibilitatea fiscală şi un context economic stabil rămân factorii determinanţi pentru conservarea echilibrului pieţei berii.

„Deşi trendul pozitiv este unul încă fragil, aceste rezultate pot constitui totuşi o bază importantă pentru evoluţia pieţei berii pe parcursul acestui an. Factorul determinant pentru o evoluţie pozitivă viitoare a pieţei berii rămâne însă asigurarea unui context economic stabil şi a unui cadru de reglementare predictibil”, mai spun oficialii asociaţiei.

Valoarea investiţiilor membrilor asociaţiei s-a ridicat anul trecut la 71,8 milioane euro, în creştere cu 2 milioane euro faţă de anul anterior. Până în prezent, investiţiile cumulate realizate de membrii asociaţiei de la intrarea acestora pe piaţă au atins un total de 1,47 miliarde euro.

Sectorul berii creează, direct şi indirect, peste 85.000 de locuri de muncă la nivel naţional.

„Piaţa berii a evoluat firesc pe parcursul anului trecut înregistrând o creştere moderată de 2% în volum. Avem de-a face cu un trend pozitiv pe care deşi îl considerăm încă fragil, ne dorim să constituie o bază importantă pentru evoluţia pieţei berii anul acesta. Factorul determinant pentru conservarea trendului pozitiv al pieţei rămâne şi în continuare asigurarea unui context economic stabil şi a unui cadru de reglementare predictibil. Berea este o băutură extrem de iubită la noi în ţară, aşa că românii trebuie să continue să se poată bucura de ea alături de toţi cei dragi lor”, a mai spus Lucian Ghinea, preşedintele Asociaţiei Berarii României.

Valoarea adăugată pe care sectorul berii o generează în toate domeniile conexe de activitate depăşeşte anual 860 milioane euro.

„La aceasta se adaugă importante contribuţii, directe şi indirecte, la bugetele de stat şi locale, de peste 530 milioane euro/an. Considerăm că este nevoie de un dialog permanent între autorităţi şi sectorul privat pentru a putea fi identificate acele politici publice care au o capacitate reală de a genera creştere pentru economia locală – prin stimularea investiţiilor -, implicit de a aduce bunăstare pentru toţi românii – prin reglementări salariale corecte”, a adăugat Julia Leferman, director general Asociaţia Berarii României.

În ceea ce priveşte preferinţele consumatorilor în funcţie de tipurile de ambalaje, structura în funcţie de ambalaj a pieţei a rămas aproape nemodificată faţă de anul anterior, existând doar mici variaţii de la un an la altul. Doar berea îmbuteliată la PET este cea care înregistrează scăderi pentru cel de-al doilea an consecutiv.

Astfel, consumul la sticlă reprezintă 27,46% din total (-0,22 puncte procentuale), la doză 18,2% (+1,1 pp), keg: 3,38% (-0,27 pp) şi la pet: 50,94% (-0,62 pp).

De asemenea, în ciuda unei foarte uşoare creşteri a importurillor pe parcursul anului 2017, de doar 0,03 milioane hectolitri, atingând astfel un total de 0,47 milioane hectolitri, piaţa berii din România continuă să îşi păstreze caracterul profund naţional, ponderea producţiei locale rămânând la peste 97% din consumul intern.

În ceea ce priveşte exporturile, acestea au înregistrat o uşoară scădere, de 0,01 milioane hectolitri faţă de anul anterior, atingând un total de 0,41 milioane hectolitri.

Producţia de bere în Uniunea Europeană a depăşit pentru prima dată după criza economică nivelul de 40 miliarde litri. Pe teritoriul UE există în prezent peste 8.500 de berării.

Sectorul berii creează peste 2,3 milioane de locuri de muncă în Europa.

Membrii Berarii României sunt: Bergenbier, Heineken România, United Romanian Breweries Bereprod, Ursus Breweries şi Martens, alături de microberăria Clinica de bere. Împreună, cei şase producători furnizează peste 80% din cantitatea de bere consumată în România. Totodată, din asociaţie fac parte şi reprezentanţi ai producătorilor de materii prime: Soufflet Malt Romania şi  Asociaţia Producătorilor de Hamei din România.

Cele douăsprezece fabrici de bere, dintre care două microberării, aparţinând membrilor asociaţiei sunt situate în Ploieşti, Constanţa, Craiova, Miercurea Ciuc, Târgu-Mureş, Pan­telimon, Timişoara, Buzău, Braşov şi Galaţi, iar cele două microberării sunt situate în Cluj-Napoca şi Timişoara.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Jurnalistă kosovară, reacție virală pe internet după meciul România-Kosovo. Ce scrie și presa din Serbia

România - Kosovo în Liga Națiunilor: Meci întrerupt, kosovarii au ieșit de pe teren. Gestul politic care obligă UEFA să ia masuri

România ar putea cumpăra rapid tancuri K2 din Coreea de Sud, pentru a recupera timpul până la venirea Abrams-urilor americane

România a fost al șaptelea producător agricol din Uniunea Europeană, anul trecut

Partenerii noștri