Live

Peste 270.000 de români au cerut amânarea ratelor la bănci

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Peste 270.000 de români au cerut amânarea plății ratelor bancare. Iar băncile au soluționat deja 65% dintre solicitările primite de la clienți, persoane fizice ori firme. Sunt cele mai noi date de la Asociația Română a Băncilor.

Florin Dănescu, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor, a explicat la Digi24 că cererile își fac efectul din momentul depunerii, nu din momentul soluționării lor, care poate dura până la 15 zile.

Băncile au trebuit să își alinieze procesele. Am întâmpinat o activitate care nu face parte din experiența piețelor. Așa cum tot ce se întâmplă e nou”, a adăugat el.

Băncile operează mai întâi solicitările care sunt apropiate de maturitate, de scadență. Așa cum e logic, astfel încât clienții să fie serviți în funcție de maturitatea cea mai apropiată, scadența lor la credit”, a explicat Dănescu.

Ne bucurăm că aceste cifre au arătat că s-a intrat în linie dreaptă și că procesele funcționează, clienții își găsesc nevoile fără să fie agitație, precipitare. Suntem mulțumiți să vedem că toți clienții își aleg durata în care își amână ratele. E un sfat în continuare - durata cu care se alege această amânare e foarte importantă, pentru că se amână o sarcină în viitor și trebuie să o echilibreze bine”, a adăugat el.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Raed Arafat, despre cutremurele din Santorini: Există în continuare activitate tectonică. Nimeni nu poate să spună că 100% nu va nimic

Sierra Leone declară stare de urgență din cauza infecțiilor cu variola maimuței. Câte cazuri au fost identificate

În Transnistria a fost prelungită până în februarie starea de urgenţă în economie din cauza crizei energetice

Republica Moldova declară stare de urgență în sectorul energetic. Cum explică guvernul de la Chișinău decizia

Partenerii noștri