Pandemia a crescut numărul locurilor de muncă din telecomunicaţii în UE. În România a scăzut considerabil
La nivelul Uniunii Europene a crescut semnificativ numărul de angajați din sectorul telecomunicațiilor, pe fondul pandemiei de coronavirus, arată un studiu Eurostat. În România, însă, față de aceeași perioadă a anului trecut, sunt cu aproximativ 6.000 mai puțin, potrivit acelorași date.
Măsurile de siguranţă puse în aplicare ca răspuns la pandemia COVID-19 au fost un impuls pentru dezvoltarea pieței muncii în sectorul telecomunicaţiilor din statele membre ale Uniunii Europene, dar România nu se înscrie în acest trend, notează Mediafax.
Astfel, la nivelul UE, numărul celor care lucrau în sectorul telecomunicaţiilor a ajuns la 1,04 milioane în T2/2020, în creştere cu 217.000 comparativ cu T4/2019 şi cu 176.700 comparativ cu al doilea trimestru din 2019. În România, numărul angajaţilor din sectorul de telecomunicaţii a ajuns la 54.800 în al doilea trimestru din 2020, în scădere cu 3.700 comparativ cu trimestrul precedent şi cu 2.600 faţă de al patrulea trimestru din 2019.
Mai mult, numărul angajaţilor români din telecomunicaţii este în scădere cu 6.000 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Numărul persoanelor cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani care lucrau în telecomunicaţii a scăzut în perioada preliminară pandemiei COVID-19, scăzând de la 1,18 milioane de persoane în primul trimestru al anului 2008 la 823.000 în al patrulea trimestru al anului 2019. Cu toate acestea, în primele două trimestre ale anului 2020, acest număr a crescut brusc.
Astfel, în al doilea trimestru al anului 2020, 1,04 milioane de persoane lucrau în sectorul telecomunicaţiilor, în creştere cu 7% faţă de primul trimestru al anului 2020 şi cu 21% în comparaţie cu al doilea trimestru al anului 2019.
Comparativ cu al doilea trimestru al anului 2019, numărul persoanelor angajate în telecomunicaţii a crescut în 9 din 24 de state membre ale UE care au oferit date. În schimb, ocuparea forţei de muncă în sectorul telecomunicaţiilor a scăzut în celelalte 14 state membre cu date disponibile. Nivelul angajaţilor din telecomunicaţii a rămas stabil în Portugalia.
Editor : A.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News