Live

Ministrul Energiei, despre taxa pe soare: „Nu există în România și nu s-a pus problema să fie introdusă”

Data publicării:
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Foto: INQUAM Photos / George Călin

În România nu există taxă pe soare şi nu s-a pus problema introducerii unei astfel de taxe, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria, transmite Agerpres.

El a precizat că în prezent se discută acest aspect cu doamna Ditte Juul Jorgensen, directorul general al Direcţiei Generale Energie (DG Ener) din cadrul Comisiei Europene, care se află în România.

„Da, am văzut acest subiect şi sunt surprins. Nu există taxă pe soare în România. Nu s-a pus problema introducerii unei taxe pe soare. Îmi pare rău că se acreditează această idee, pentru că eu nu o susţin şi nu o să o susţin niciodată. (...) Sigur, s-a transpus o directivă europeană, cred că e Directiva 944 Red II şi s-a luat exact textul din directivă care spune că statele membre pot aplica, dar atenţie, din 2026, dacă procentul de putere instalată la prosumatori depăşeşte, cred, 8% din total putere instalată în sistem energetic. Suntem încă bine, departe de cifra de 8% şi nu suntem în 2026. Acum, prosumatorii au spus bun, puteţi elimina acel articol din textul legii: „poate aplica o taxă”? Şi ne-am adresat Comisiei Europene (...), de fapt, e în vizită doamna director general Ditte Juul Jorgensen, de la DG Ener, şi i-am pus această întrebare şi dânsa va verifica dacă nu cumva eliminând acest articol generăm un infringement. Dacă o să avem în scris poziţia Comisiei că nu există riscul de infringement, eu n-am o problemă să susţin ideea eliminării acestuia”, a explicat Sebastian Burduja.

Întrebat dacă preşedintele ANRE ar avea libertatea să introducă o asemenea taxă printr-un ordin, ministrul Energiei a afirmat că „este exclus”, pentru că se poate aplica doar din 2026 şi aceasta în condiţiile în care puterea instalată la prosumatori ar ajunge la 8% din total sistem energetic.

„Dar ca să liniştim lucrurile, repet, ideal ar fi să scoatem cu totul acea posibilitate, dar nu vrem să încălcăm o directivă europeană. De aceea, aşteptăm poziţia Comisiei Europene şi dacă ne confirmă ipoteza de lucru, atunci cu mare plăcere o să susţinem această iniţiativă”, a mai transmis ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Proiectul Tarnița - Lăpustești poate fi declarat de importanță națională după realizarea studiului de fezabilitate, crede Burduja

Burduja, despre preluarea E.ON Energie România de către maghiarii de la MVM: Ne vom apăra interesele economice şi de securitate

Câteva răspunsuri pe înțelesul tuturor despre energia României

Burduja: România are resursele pentru a sprijini Republica Moldova, care se confruntă cu stare de urgență în domeniul energetic

Partenerii noștri