Live

Majorarea salariului minim anual se va face în baza unei formule predictibile. Cîțu: Oamenii trebuie să știe exact cu cât crește

Data actualizării: Data publicării:
Premierul Florin Cîțu FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Florin Cîţu a declarat joi că o creştere a salariului minim pe economie în fiecare an se va face în baza unei formule „predictibile şi transparente”, aspect menţionat şi în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar faptul că acesta ar putea să crească până la 3.000 de lei în 2026 reprezintă „o estimare”.

El a fost întrebat într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, dacă salariul minim pe economie ar putea să crească până la 3.000 de lei în 2026, după cum spunea ministrul Cristian Ghinea, miercuri, la prezentarea PNRR, şi în ce măsură a existat această discuţie cu partenerii europeni.

„Da, aici lucrurile sunt mai simple. Comisia nu spune cât să crească şi unde să ajungă salariul minim. Comisia spune că trebuie să fie o formulă predictibilă şi transparentă, prin care oamenii ştiu exact cu cât creşte salariul minim în fiecare an. Este o estimare că va fi la 3.000 de lei în 2026, dar, repet, mult mai important este cum ajungem acolo, formula trebuie să fie transparentă, să nu o schimbăm în fiecare an şi asta este ceea ce avem în PNRR. (...) Vom avea o formulă transparentă pe care o negociem, ştiu că Ministerul Muncii deja are o discuţie cu sindicatele şi cu patronatele, este o negociere tripartită şi împreună vom agrea o formulă pe care, apoi, o vom aplica în fiecare an”, a explicat Florin Cîţu.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciucă, despre listele PNL nefinalizate de candidați de parlamentare: „Când e momentul nominalizării, este o efervescenţă mai aparte”

Marcel Ciolacu: Salariul minim brut se majorează pentru peste 1,8 milioane de angajaţi

Schimbări majore pentru firme, de azi. Majorările salariale sunt anulate de scumpiri. "Tot statul va fi cel care va câștiga mai mult"

România trece la salariul minim european. Cât vor câștiga în plus românii și care sunt cele două mari probleme. "Un cerc vicios"

Partenerii noștri