Live

Locuințele mai scumpe vor putea fi cumpărate cu TVA de 5%

Data publicării:
FOTO: Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care modifică plafonul pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 5% asupra bazei de impozitare pentru livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 de metri pătraţi.

Potrivit legii pentru modificarea art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, plafonul în acest caz se modifică de la 450.000 lei la 140.000 euro, informează Agerpres.

Astfel, conform textului, cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuinţa include şi amprenta la sol a acesteia.

Prin locuinţă livrată ca parte a politicii sociale se înţelege: livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 metri pătraţi, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 140.000 euro, echivalent lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de persoane fizice. Suprafaţa utilă a locuinţei este cea definită prin Legea locuinţei nr. 114/1996. Anexele gospodăreşti sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Cota redusă se aplică numai în cazul locuinţelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare.

Prevederile acestei legi intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2021.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ivanka Trump spune că nu îşi aminteşte detalii despre tranzacţiile imobiliare ale tatălui și fraților săi, în procesul de fraudă

Ministrul Finanțelor anunță noi măsuri pentru 2022: TVA la căldură scade la 5%, la fel și pentru prima locuință

Un bărbat a aflat că i-a fost vândută casa cât timp a fost plecat în deplasare. Când s-a întors, a găsit imobilul în renovare

Românii nu-și mai vând casele și terenurile. Luna noiembrie modifică tabloul tranzacțiilor imobiliare din întreaga țară

Partenerii noștri