Live

Liviu Dragnea, nou atac la Klaus Iohannis: „Cât a tunat şi a fulgerat, fără să prezinte argumente serioase”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, susţine, după anunţul INS privind creşterea economică pe primul trimestru al acestui an, că prognoza pe care s-a fundamentat bugetul din acest an a fost corectă.

Foto: InquamPhotos / George Călin

„Institutul Naţional de Statistică a dat publicităţii datele privind creşterea economică înregistrată în primul trimestru. Creşterea economică este de 5%! Deci prognoza noastră pe care s-a fundamentat bugetul din acest an a fost corectă. Cât a tunat şi a fulgerat Iohannis că e o tragedie, că sunt doar cifre pe hârtie şi că bugetul nu e realist. Fără să prezinte argumente serioase şi motivaţii. Realitatea este cea publicată astăzi de către INS”, a scris Liviu Dragnea pe pagina sa de Facebook.

Principala contribuţie la această creştere economică o au construcţiile şi investiţiile, a mai scris Dragnea.

„Încă o dovada că măsurile pe care le-am luat pentru cei din domeniul construcţiilor au fost corecte. Conform datelor publicate astăzi de INS, în trimestrul I 2019, volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de trimestrul I 2018 cu 12,5%, cea mai mare creştere după criza economică din 2009. Ce o să mai spună propaganda acum? Un lucru e cert, programul de guvernare îşi arată în continuare eficienţa, iar România merge înainte pe acest drum, în ciuda celor care fac tot posibilul să ne pună piedici”, a continuat Dragnea.

Economia românească a crescut în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 5%, serie brută, arată primele estimări publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Guvernul mizează în acest an pe o creştere economică de 5,5%, potrivit News.ro.

Economiștii avertizează însă că este o creștere bazată pe consum.

„Ei bine, în România, cresc acele cheltuieli guvernamentale şi nu neapărat pe investiţii, creşte consumul, şi atunci, sigur, creşte economia, dar creşte pe datorie şi deficite bugetare, pentru că noi cheltuim peste ceea ce obţinem ca venituri din economie”, a spus profesorul de economie Cristian Păun, la Digi24.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prima declarație a lui Ciolacu după ce a fost desemnat premier: „Nu va fi un mandat uşor. România a transmis un mesaj clar”

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Partenerii noștri