Live

„Litoralul Aradului”, modernizat cu bani europeni

Data actualizării: Data publicării:

Fondurile europene deschid calea investițiilor pentru multe comune din România. Un exemplu demn de urmat este comuna Ghioroc din județul Arad, unde primăria a reușit să câștige finanțare pentru un număr impresionant de proiecte europene. Cu banii veniți de la Uniunea Europeană și de la Guvernul României, localitatea va avea străzi asfaltate, un program de afterschool și va reabilita două cămine culturale vechi. Administrația comunei nu vrea să se oprească aici. Va depune în continuare proiecte, până când Ghioroc se va transforma într-o comună modernă și un pol turistic regional important.

Palmieri nu sunt doar la Mamaia, ci și pe marginea lacului Ghioroc. La 20 de kilometri de Arad, autorităţile comunei Ghioroc au vrut să transforme localitatea din una rurală, în una cu pretenţii de litoral. Iar ca lumea să vină la plajă, drumul trebuie asfaltat. Mai ales că, vara trecută, la Ghioroc au fost mai vine de o sută de mii de turişti.

Un milion de euro va costa asfaltarea drumurilor pietruite din comună. Primul pe listă este cel care duce la „litoralul Aradului”. Pe lângă acest proiect, primăria Ghioroc are alte cinci în derulare, menite să ridice comuna la standarde europene. Toate sunt cu bani europeni.

Primul proiect depus de primărie pe exercițiul financiar 2014-2020, aflat acum în faza de licitație este pentru realizarea sistemului de apă şi canal din comună.

Tot cu bani europeni, primăria a reabilitat şi clădirea școlii din Ghioroc. Acoperișul vechi de 70 de ani a fost schimbat, iar sălile de clasă și grupurile sanitare arată acum ca în şcolile moderne de la oraş.

De mult ne dorim acest lucru și noi și părinții, care majoritatea lucrează la oraș si ar fi liniștit dacă şi ar putea lăsa copiii la program prelungit, noi ne putem ocupa de ei”, spune Simona Ionescu, profesor.

Ar mai fi o sală de sport, canalizare și dacă cu timpul s-ar băga gaz ar fi minunat”, spune un localnic.

Toate sunt necesare, iar dacă sunt pe fonduri europene de ce să nu profităm?”, spune alt localnic.

După ce vor fi gata drumurile şi sistemul de apă şi canalizare, primăria vrea să transforme plaja din Ghioroc în stațiune turistică de interes local, care să atragă nu doar turiştii din ţară, ci şi pe cei din străinătate.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Parchetul European face percheziţii în judeţul Maramureş, într-un dosar de fraudă cu subvenţii în valoare de 2 milioane de euro

Criză de muncitori în construcții. Șantierul unde lucrează oameni din 4 județe, ca să ridice 100 de blocuri cu bani de la UE

Cel mai bogat oier din România a fost reţinut pentru o fraudă de peste 2 milioane de euro cu fonduri europene

Fraudă în Mureș cu banii pentru romi. Cinci persoane au fost trimise în judecată de parchetul condus de Kovesi

Partenerii noștri