Live

Investițiile tăiate și taxele crescute, colac guvernamental de salvare

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Bugetul public nu poate fi echilibrat doar cu banii ce vor fi luaţi din Pilonul II de pensii, măsură prin care România va da un puternic semnal negativ în afară, astfel că autorităţile vor fi nevoie să crească taxele şi impozitele, consideră mai mulţi bancheri și analiști.

"Avem un buget public în dezechilibru, iar cea mai simplă modalitate de a acoperi acest deficit este prin taxe. Se discută acum de sistemul de Pilon II de pensii, probabil acesta va fi primul pas, însă probabil nu va ajunge şi atunci vor urma taxe. Cel mai uşor de impus sunt taxele pe venituri sau taxe indirecte", susţine Adrian Codîrlaşu, preşedinte CFA şi vicepreşedinte al Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România.

La rândul său, Florian Libocor, economist-şef al BRD, a avertizat guvernanţii că o creştere de taxe va fi extrem de greu de implementat, după ce au promis exact invers, adică eliminarea unor taxe şi impozite, potrivit Agerpres.ro.

"Pilonul II (naţionalizarea sa - n. r.), dacă se va întâmpla, este one-off (se întâmplă o singură dată - n. r.). A doua oară nu mai ai de unde să îl iei. Şi, dacă se va întâmpla, Doamne fereşte!, va fi un semnal extrem de negativ în afară. Taxe şi impozite? Le urez succes! E uşor să dai, dar e tare greu să iei, extrem de greu", a precizat Libocor.

El consideră că o altă măsură ce poate fi luată pentru echilibrarea bugetului este tăierea de investiţii, ceea ce s-a întâmplat constant.

"Vin şi vă întreb: Cum vi se pare să explici că a crescut PIB-ul potenţial, când ţie ţi-au scăzut investiţiile, când sfidezi orice teorie economică, indiferent unde a fost ea scrisă? În concluzie, nu ştiu dacă vor apărea noi taxe, pot să spun însă că va fi extrem de dificil să le implementeze după ce au venit cu mesajul că tăiem 104 taxe", a arătat bancherul.

În opinia sa, probabil că soluţia, pe moment, vine din zona optimizării colectării veniturilor bugetare.

"Dar asta doare, doare extrem de rău şi de tare, pentru că trebuie, practic, să-şi scoată mâna din buzunarul drept şi s-o bage în buzunarul stâng, dacă m-aţi înţeles ce vreau să spun", a continuat oficialul BRD.

Totodată, profesorul Cristian Păun, prodecan al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE, mai adaugă un pericol pe listă, amintind cât de mult se bazează economia ţării pe agricultură, care, la rândul ei, depinde de situaţia meteorologică.

"Ferească Dumnezeu de o secetă anul acesta, mi-e că problema o să apară, Doamne fereşte!, de la divinitate. Asta este România! Am ajuns să depindem de vrerea Domnului, ceea ce mie îmi arată multe. Noi, ca popor, nu prea facem multe să ne păzim de vrerea Domnului. O economie care depinde de vrerea Domnului este foarte, foarte problematică", a spus Păun. Adrian Vasilescu, consilier strategic BNR, a arătat că o eventuală secetă ar avea un impact negativ cifrat la două miliarde de euro.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Luptă în instanță pentru zahărul din cafea. Mii de firme s-au trezit cu decizii de impunere, iar unele au dat statul în judecată

Taxarea celor mai bogate 3.300 de persoane din lume va fi discutată în Brazilia, la reuniunea G20

Guvernul a respins toate ofertele băncilor, considerate neacceptabile, la licitația de obligațiuni pentru finanțarea deficitului

Teme sensibile băgate sub preș în campania electorală. Subiectele de care fug candidații pentru Cotroceni

Partenerii noștri