Live

Inflaţia a crescut din nou, după două luni de scădere. Cel mai mult s-au scumpit legumele și fructele

Data publicării:
Foto: Getty Images

Rata anuală a inflaţiei a crescut la 15,5% în luna februarie 2023, de la 15,1% în ianuarie 2023, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Ceeșterea vine după două luni consecutive de scădere. Alimentare s-au scumpit cu 22,35%, mărfurile nealimentare - cu 12,73%, iar serviciile - cu 10,38%.

Preţurile de consum au crescut cu 0,98% în luna februarie 2023, comparativ cu luna ianuarie 2023, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 1,85%, al celor nealimentare cu 0,45% şi serviciilor cu 0,70%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2022 - februarie 2023) faţă de precedentele 12 luni (martie 2021 - februarie 2022) este 14,9%, potrivit datelor INS, consultate de Agerpres.

În februarie faţă de ianuarie, cel mai mult s-au scumpit legumele şi conservele de legume (6,35%), fructele proaspete (4,88%), cartofii (4,61%), peştele proaspăt (2,78%), brânza (2,26%). Creşteri de preţuri au mai înregistrat ouăle (1,33%), zahărul (1,23%), laptele (1,01%), carnea de pasăre (1,2%), produsele de morărit şi panificaţie (1,13%), dar şi berea (1,63%).

Ieftiniri în grupa produselor alimentare s-au înregistrat la ulei comestibil, în februarie faţă de ianuarie (-1,83%).

La categoria servicii, cea mai mare scumpire, în februarie raportat la luna precedentă, s-a consemnat la confecţionat şi reparat îmbrăcăminte şi încălţăminte (3,55%). Chiriile au crescut cu 1,1%, îngrijirile medicale cu 1,58%, restaurante, cafenele, cantine, cu 1,57%, iar produsele de igienă şi cosmetică cu 1,46%.

Ieftiniri au avut loc la biletele de avion (-12,28%), la energia electrică (-1,33%), dar şi termică (-1,06%).

Banca Naţională a României se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să scadă mai repede decât s-a anticipat anterior, în special începând din trimestrul III al anului în curs, pe fondul prelungirii schemelor de plafonare şi compensare a preţurilor la energie până la 31 martie 2025 şi al redefinirii caracteristicilor acestora din 1 ianuarie 2023.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grevă generală și proteste în Grecia. „Când vin facturile de electricitate avem atacuri de cord”

Eurostat: România are cea mai mare inflație din UE pentru a opta lună la rând

Ungaria a depășit România la rezerva de aur, pentru prima oară în istoria modernă

Comisia Europeană reduce masiv estimarea privind avansul economiei românești. Avertizarea privind deficitul bugetar pentru 2024 și 2025

Partenerii noștri