Live

Ministerul Finanțelor scoate la vânzare o nouă serie de titluri de stat

Data publicării:

Românii pot subscrie începând de joi, 2 mai 2019, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% și, respectiv, 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile, anunță Ministerul Finanțelor într-un comunicat.

FOTO: Agerpres

 

Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.

În primele patru luni ale anului 2019 peste 26.000 de români au investit în titluri de stat mai mult de 1,4 miliarde de lei. Cele mai multe subscrieri au fost făcute în București, Prahova, Cluj şi Argeş.

Cine poate cumpăra titluri de stat

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.

De unde pot fi cumpărate titlurile de stat

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

- în perioada 02 – 31 mai 2019 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului;

- în perioada 02 – 30 mai 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, iar în perioada 02 – 29 mai 2019 din mediul rural.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.

Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe tot parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori, precizează Ministerul Finanțelor.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul a respins toate ofertele băncilor, considerate neacceptabile, la licitația de obligațiuni pentru finanțarea deficitului

ANAF a primit peste 100.000 de cereri de amnistie fiscală. Câți bani vrea să strângă Ministerul de Finanțe

Guvernul s-a împrumutat cu 21 de milioane de euro într-o singură zi de la bănci. Care e valoarea totală a împrumuturilor din noiembrie

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur, începând de mâine. Ce dobânzi oferă Ministerul Finanțelor

Partenerii noștri