Ministerul Finanţelor a împrumutat azi aproape 1,5 miliarde de lei de la bănci. Care este destinația banilor
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat luni 1,486 miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat, anunță Banca Naţională a României (BNR). În total, MF vrea să împrumute 4,5 miliarde de lei de la bănci luna aceasta, bani pentru refinanţarea datoriei publice şi finanţarea deficitului bugetar.
Ministerul Finanțelor a împrumutat 760,4 milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni cu o maturitate reziduală la 77 de luni şi un randament mediu de 6,72% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 400 de milioane de lei, iar băncile au subscris 940,4 milioane de lei, potrivit Agerpres.
Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 60 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.
De asemenea, MF a împrumutat 726,5 milioane lei printr-o emisiune de obligaţiuni cu maturitatea la 59 de luni, la un randament mediu de 6,68% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 400 de milioane de lei, iar băncile au subscris 976,5 milioane de lei.
Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 60 de milioane de lei la randamentul stabilit luni.
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna decembrie 2023, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 4 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 525 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Suma totală, de 4,525 miliarde de lei, este cu 1,15 miliarde de lei mai mică faţă de cea care a fost programată în octombrie, de 5,675 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News