Deficitul bugetar, de aproape 4 ori mai mare faţă de 2017
Bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de 8,14 miliarde lei, respectiv 0,88% din PIB în primele cinci luni din 2018, de aproape patru ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă din 2017, când deficitul a fost de 2,2 miliarde lei, respectiv 0,27% din PIB, conform datelor operative ale Ministerului Finanţelor Publice, publicate miercuri pe site-ul instituţiei.
Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 110,9 miliarde lei, reprezentând 11,9% din PIB, au fost cu 12,7% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
S-au înregistrat creşteri comparativ cu perioada similară din 2017 în cazul încasărilor din contribuţiile de asigurări (+35,5%) şi din veniturile nefiscale (+11,4%).
„Începând cu luna februarie încasările din contribuţiile sociale au fost influenţate pozitiv de condiţiile legislative noi privind transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017", precizează MFP.
În luna mai 2018, potrivit MFP, s-a constatat o îmbunătăţire a colectării veniturilor din TVA, astfel acestea au crescut cu 16,8% faţă de luna mai 2017, ajungând la o valoare de 21,98 miliarde lei pe primele cinci luni ale anului, ceea ce reprezintă o creştere cu 4% faţă de perioada similară a anului precedent. Veniturile din accize au fost în sumă de 11,06 miliarde lei (1,2% din PIB) cu 13,7% mai mari comparativ cu perioada similară a anului precedent. De asemenea, încasările din impozite şi taxe pe proprietate s-au majorat cu 6%.
S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii şi venit cu 19,7% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018. De asemenea, s-a înregistrat o diminuare cu 23,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut la taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi ca urmare a aplicării OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule.
Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate au fost de 6,03 miliarde lei cu 31% mai mari decât cele încasate în anul 2017 în aceeaşi perioadă.
Pe de altă parte, cheltuielile bugetului general consolidat au fost în sumă de 119 miliarde lei, cu 18,4% mai mari comparativ cu primele cinci luni din 2017. Cheltuielile de personal au fost cu 22,3% mai mari, creşterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iar cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 10,2%.
Majorări semnificative s-au înregistrat atât la bugetele locale, cât şi la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi la bugetele instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii bugetare. Subvenţiile au fost mai mari cu 1,9% faţă de perioada ianuarie-mai 2017. Dobânzile au crescut cu 34,9%, respectiv 0,6% din PIB, întrucât s-a înregistrat un vârf de plată a dobânzilor în luna aprilie, avându-se în vedere cumularea datelor de plată a dobânzilor aferente mai multor titluri de stat de tip benchmark, situaţie care în anul 2017 s-a reflectat în execuţia bugetară aferentă lunii iunie, precizează MFP.
Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de anul precedent cu 10,5%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 9% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017, ajungând la 1.000 lei, majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie.
Totodată, cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 7,4 miliarde lei, de 1,8 ori mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Sursa: Agerpres
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News