Live

Consiliul Fiscal estimează deficit bugetar de 3,5%, peste limitele convenite cu Comisia Europeană

Data publicării:

Bugetul de stat va înregistra în acest an, cel mai probabil, un deficit bugetar de peste 3,5% din PIB, dacă politicile Guvernului vor rămâne neschimbate, a spus luni Consiliul Fiscal.

Opinia CF a fost formulată luni în privința variantei actualizate a Strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2019-2021 și a proiectul de ordonanță de urgență a Guvernului pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019,

Consiliul Fiscal spune că depășirea deficitului bugetar este cauzată de o subdimensionare aparentă a cheltuielilor de asistență socială și a celor aferente contribuției către bugetul UE. În plus exsită probleme legate de o supradimensionare a veniturilor bugetare, cu aproximativ 4,5 miliarde lei.

„Luând în calcul și această supradimensionare, apreciem că este probabil ca deficitul bugetar la finele anului curent să ajungă la un nivel de circa 3,5% din PIB în condițiile menținerii unor politici neschimbate”, spune CF.

„În ceea ce privește evoluțiile pe termen mediu, Consiliul fiscal își menține aserțiunea cu privire la faptul că balanța riscurilor este înclinată covârșitor în direcția înregistrării unor deficite mai ridicate decât cele preconizate de Strategia Fiscal-Bugetară 2019-2021, situate semnificativ deasupra nivelului de referință de 3% din PIB aferent brațului corectiv al Pactului de Stabilitate și Creștere. Mai mult, comparativ cu evaluarea inițială, Consiliul fiscal apreciază că probabilitatea unei asemenea evoluții este în creștere semnificativă date fiind coordonatele fiscal-bugetare curente ale anului 2019 și revizuirile ascendente operate la nivelul țintelor de deficit bugetar pentru perioada 2020-2021”, se mai spune in documentul de luni.

Consiliul fiscal își menține observațiile formulate în contextul opiniei din 5 februarie cu privire la caracterul excesiv de optimist al ipotezelor macroeconomice ce stau în spatele construcției bugetare în 2019 și pe termen mediu, la dimensiunile exagerate ale proiecțiilor veniturilor bugetare și la aparenta subdimensionare a unor agregate de cheltuieli bugetare de natură obligatorie pe termen mediu (asistență socială și cheltuieli de personal).

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul a respins toate ofertele băncilor, considerate neacceptabile, la licitația de obligațiuni pentru finanțarea deficitului

Teme sensibile băgate sub preș în campania electorală. Subiectele de care fug candidații pentru Cotroceni

Comisia Europeană reduce masiv estimarea privind avansul economiei românești. Avertizarea privind deficitul bugetar pentru 2024 și 2025

Deficitul bugetar a ajuns 5,44% din PIB după nouă luni din acest an. Care sunt cheltuielile și încasările la bugetul de stat

Partenerii noștri