Câți români au renunțat la Pilonul 2 de pensii private

Românii nu renunţă la Pilonul 2 de pensii. Doar câteva zeci de persoane din 7,2 milioane de români care cotizează la pensia privată au făcut până acum cereri de încetare a plăţilor şi transferul lor către Pilonul 1. 3,75% din CAS pot fi transferate la stat din 12 martie, după adoptarea Ordonanţei de Urgenţă 114.

1 milion de persoane nu ar mai fi eligibile pentru contribuția la Pilonul 2 în noua lege a pensiilor

Aegon pleacă din România. Cine ar putea prelua operațiunile

Ce răspunde Nicușor Dan la întrebarea dacă îi e teamă că „va fi încălecat” de serviciile secrete, ca președinte

Pe cine ar prefera Nicușor Dan ca premier, dacă iese președinte

Miting uriaș la Belgrad: sute de mii de protestatari sunt așteptați în capitala Serbiei
Candidatura Dianei Șoșoacă la prezidențiale a fost respinsă de BEC - surse
Autobuze electrice de trei milioane de euro, ținute în parcare, la Popești Leordeni, de un an de zile
Un cartier din Galați este terorizat de șacali. „Sunt peste tot”
Tânăra din Cluj care a renunțat la droguri după 7 ani. Mărturiile ei de pe TikTok adună zeci de mii de vizualizări
Numărul românilor care au cerut încetarea plăţilor contribuţiilor la pilonul II de pensii este foarte redus, conform informaţiilor obţinute de jurnaliştii HotNews.ro. Doi dintre cei şapte administratori de pensii private obligatorii din România au precizat că au avut doar patru, respectiv 26 de cereri până acum, restul au avut cereri nesemnificative.
- M-aş gândi, aş pune în echilibru, în balanţă argumentele pro şi contra şi ar fi o variantă.
- Poţi accesa oricând contul respectiv, poţi vedea ce se întâmplă cu banii din contul respectiv, deci nu văd de ce nu ai avea încredere într-o pensie privată.
- Sunt banii noştri şi trebuie să alegem ce facem cu ei şi mai ales că noi, cei tineri vrem să ne asigurăm viitorul.
- Privatul are întotdeauna grijă mai bine decât statul. În momentul de faţă consider că statul nu are grijă cum trebuie.
De la 1 iulie 2019, administratorii de fonduri de pensii private obligatorii vor raporta către Autoritatea de Supraveghere Financiară numărul românilor care renunţă la pilonul II de pensii.
Dragoş Cabat, analist financiar: „Doar 3,75% din contribuţia lor actuală se duce către sistemul de pensii pilon II, pensii private, într-un cont personal al fiecăruia pe care, foarte important, îl poţi vedea, îl poţi verifica în fiecare lună, poţi vedea câţi bani s-au acumulat acolo şi ştiu că la sfârşitul perioadei de contribuţie tot ei sunt cei care vor primi bani din acel cont.”
Potrivit Eurostat, în prezent există aproape 3 angajaţi la un pensionar, iar până în anul 2050 vom avea, conform prognozelor, un raport de unu la unu. Asta, spun economiştii, va duce la un dezechilibru.
Horia Braun, economist-şef al unei bănci: „S-a adus această completare la sistemul de pensii ca să nu trebuiască să încărcăm acea persoană care va munci în anul 2050 cu întreaga pensie a unei persoane va fi beneficiar al pensiei în acea perioadă, ci persoana care a ajuns la pensie în anul 2050 să acumuleze de-a lungul timpului o anumită sumă care să întregească suma necesară traiului la pensie.”
7,2 milioane de români contribuie la Pilonul II de pensii. Cei care au cotizat cel puţin 5 ani pot solicita, dacă îşi doresc, încetarea plăţilor la pensia privată şi transferul banilor către sistemul public de pensii.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News