Live

Video Virgil Popescu: Am format o minoritate de blocaj cu încă patru state și încercăm să facem niște modificări în piața achizițiilor de gaz

Data actualizării: Data publicării:
România susține ideea unor achiziții comune pe piața europeană de gaz Foto: Profimedia Images

Gazul s-a scumpit mai mult decât electricitatea, pentru că au fost niște scumpiri conjuncturale într-o piață care, practic, este jucată de Federația Rusă prin Gazprom și acolo nu prea are nimeni controlul, a declarat luni seară, la Digi24, ministrul energiei, Virgil Popescu. El a anunțat că România, împreună cu alte patru state din UE, a format „o minoritate de blocaj” și încearcă să obțină o modificare a reglementărilor europene prin care să poată fi făcute achiziții comune de gaze naturale.

„Încercăm la nivelul Comisiei Europene și am primit astăzi de la Bruxelles o comunicare de la reprezentanța noastră. România, cu Franța, cu Italia, cu Spania și cu Grecia, am format un grup de cinci state care are o minoritate de blocaj și încercăm să facem niște modificări în piață, inclusiv o achiziție voluntară centralizată la nivel european, să existe deja o capacitate de negociere mult mai mare și să existe inclusiv posibilitatea de a interveni în ajutorul unor state atunci când este nevoie”, a detaliat ministrul energiei. „Și de la Comisia Europeană am primit că de principiu, Comisia Europeană ar agrea acest lucru, cu achiziția centralizată, evident, voluntar, adică benevol, statele care vor”, a adăugat el.

„România sprijină acest lucru, România este unul dintre producători, al doilea mare producător de gaze, și se gândește că va extrage gazele de la Marea Neagră și se gândește că va avea surplus de gaze. Ne gândim și în perspectiva viitoare, nu numai pentru această iarnă”, a explicat Virgil Popescu.

El a arătat că în felul acesta s-ar obține o putere de negociere mai mare și ar fi mai multe surse de aprovizionare și surse de transport mai diversificate.

Cum a apărut ideea unor achiziții comune de gaze

Comisia Europeană va propune un sistem în cadrul căruia statele membre UE vor putea achiziţiona, la comun, gaze naturale pentru a forma rezerve strategice. Proiectul vine ca răspuns la creşterea preţurilor la energie, potrivit unui document trimis spre consultare ţărilor UE înaintea summitului de săptămâna aceasta. O propunere de revizuire a regulilor de pe piaţa europeană a gazelor, ce urmează a fi publicată miercuri de Comisia Europeană, prevede tocmai înfiinţarea unui sistem comun de achiziţii de gaze naturale, potrivit Reuters.

La începutul lunii octombrie, premierul spaniol Pedro Sanchez spunea că a propus Comisiei Europene să procedeze la „achiziţii în grup” de gaze pentru a creşte puterea de negociere a UE în faţa exploziei preţului la energie. „Dacă achiziţionarea de vaccinuri în grup funcţionează, de ce nu ne sporim puterea de negociere făcând o achiziţie de grup şi o rezervă strategică de gaze în Europa?”, a arătat Sanchez. Astfel de achiziţii ar constitui o modalitate „de a răspunde în comun la problemele care privesc nu doar Spania şi Portugalia”, ci „întreaga Uniune Europeană”, a adăugat şeful guvernului spaniol, precizând că a făcut propuneri în acest sens „Comisiei Europene şi tuturor ţărilor membre”.

Spania și Franța, dar și Polonia se numără printre țările care sunt în favoarea reformării pieței energetice europene și susțin achizițiile în comun, precum și un nou cadru care să elimine speculatorii de pe piața certificatelor de carbon. Pe de altă parte, Germania, Danemarca, Olanda se numără printre statele care se opun reformei piețelor energetice europene și a altor forme de intervenție care să reducă gradul de liberalizare.

Gazpromul a redus livrările de gaz către Europa

Preţurile europene la gaze naturale şi electricitate au atins valori record în ultimele luni, pe fondul livrărilor limitate şi al cererii crescute de energie apărute după ce economiile din întreaga lume şi-au revenit după pandemie.

Livrările de gaze sub aşteptări din Rusia au determinat unele ţări şi pe unii parlamentari europeni să ceară demararea unei anchete cu privire la posibilitatea ca Gazprom să fi limitat intenţionat livrările pentru a provoca o majorare a preţurilor pe piaţa europeană a gazelor în ultimele luni.

În perioada octombrie-noiembrie, importurile de gaze din Rusia au fost cu 25 la sută mai mici decât în perioada similară a anului trecut, în timp ce facilităţile de depozitare a gazelor deţinute de Gazprom pe teritoriul UE sunt la un nivel semnificativ mai scăzut. Rusia susține că, de fapt, a livrat conform contractelor în vigoare.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Cum vrea Viktor Orban să continue să importe gaz rusesc prin Ucraina. Premierul Ungariei vorbește despre „un truc”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Românii vor avea preţurile plafonate la energie şi gaze până în primăvara anului viitor. Iohannis a promulgat legea

Partenerii noștri