Live

Sebastian Burduja: Vom trece cu bine de iarnă doar cu gaz românesc. Stocurile de gaz sunt aproape 99%

Data publicării:
„La nivelul anilor 2030, vom vedea primele centrale eoliene în largul Mării Negre.” Foto: Sebastian Burduja / Sursa foto: facebook.com/tianu

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat vineri pe o rețea de socializare că stocurile de gaz au ajuns la 99% și că vom trece cu bine de sezonul rece doar cu gaz românesc. Acesta a făcut precizări și despre proiectele cu energie verde.

Ministrul Energiei a precizat că România, în condițiile unei ierni normale, poate ajuta Moldova cu gaz românesc.

„Stăm bine cu pregătirile pentru iarnă. Stocurile de gaz sunt aproape 99% (!) Ne-am atins toate angajamentele asumate în fața Comisiei Europene și, în condițiile unei ierni normale, vom trece cu bine peste sezonul rece doar cu gaz românesc. Stăm și la dispoziția fraților noștri de peste Prut. Independență și securitate pentru o Românie puternică.”, a scris Sebastian Burduja pe Facebook.

Ministrul Energiei a mai anunțat și detalii despre două proiecte care vizează energia verde. În primul rând, Burduja a menționat faptul că începând cu 2030 vom avea primele centrale eoliene în Marea Neagră.

„Am finalizat proiectul de lege pentru energie eoliană în Marea Neagră. Da, este posibil și accelerăm. Urmează avizarea interministerială și adoptarea de către Parlament până la finalul sesiunii actuale. Marcăm astfel o nouă promisiune îndeplinită. La nivelul anilor 2030, vom vedea primele centrale eoliene în largul Mării Negre. Primim încă sugestii pentru textul proiectului legislativ”, a transmis ministrul.

De asemenea, tot la capitolul energie verde, ministrul Energiei a precizat că sunt deja două parcuri solare de 80MW funcționale la Doicești și că urmează să fie atrași investitori pentru primele reactoare modulare de mici dimensiuni.

„Am vizitat proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR) de la Doicești, Dâmbovița. Ritmul lucrărilor de pregătire a amplasamentului este remarcabil, iar aici funcționează deja două parcuri solare de 80MW. Energie verde pentru viitor! Felicit actorii implicați în compania de proiect, RoPower, Nuclearelectrica și NOVA Power & Gas SRL. Urmează atragerea unor noi investitori strategici, care vor putea face posibil primele reactoare modulare, bazate pe tehnologia americană NuScale, în România, în orizontul 2029.”, a scris Sebastian Burduja pe rețeaua de socializare.

Acesta a mai precizat că avem toate șansele să fim primii din Europa sau chiar din lume.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum vor arăta facturile după 1 aprilie. Recomandarea făcută de ministrul Energiei românilor care primesc oferte cu prețuri exagerate

România va importa gaze, după ce depozitele s-au golit mai repede decât era estimat. Burduja: „Nu e o situație cu totul deosebită”

Sebastian Burduja, discuții la Bruxelles despre păstrarea centralelor pe cărbune: România trebuie să-şi valorifice resursele

Sebastian Burduja răspunde „sentințelor publice” la renegocierea planului de eliminare a cărbunelui: E uşor să manipulezi 

Partenerii noștri