Live

România bagă bețe în roate Gazprom. Nord Stream 2 ar putea fi trecut sub jurisdicție UE

Data actualizării: Data publicării:
Gazoductul Nord Stream 2

Profitând de faptul că România deține președinția Consiliului UE, oficialii noștri vor să modifice reglementările privind rețelele de gaze ale UE. Cel puțin aceasta susține un site polonez de știri. Mișcarea ar afecta atât interesele Germaniei, cât și pe cele ale Austriei.

România, țară care a preluat de la 1 ianuarie preşedinţia Consiliului UE, şi-a accelerat demersurile privind reglementările, care ar putea face construcţia gazoductului Nord Stream 2 mai problematică, informează site-ul polonez polandin.com.

Grupul rus Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream 2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente.


România vrea să revizuiască directiva UE privind gazele astfel încât toate conductele de pe teritoriul UE, inclusiv cele offshore, să fie de competenţa legislaţiei europene.

Aceste evoluţii ar putea fi bine primite de Polonia, care se opune construirii Nord Stream 2, în special pentru că majoritatea măsurilor pe care Varşovia ar vrea să le vadă incluse în revizuire au fost luate în considerare.

"Măsura conform căreia toate noile conducte (de pe teritoriul UE) trebuie să îndeplinească reglementările UE este crucială. Exceptarea Nord Stream 2 de la această reglementare, ceva ce a propus Austria, nu este o posibilitate", a afirmat la postul public de radio un diplomat polonez la Bruxelles.

Acesta a adăugat că revizuirea ar putea obţine sprijinul unui număr mai mare de state membre ale UE. Până recent, erau 10-11 susţinători ai revizuirii.

Între timp, Germania, Olanda şi Austria sunt cele mai îngrijorate deoarece îşi văd interesele puse în pericol de revizuire. Ca rezultat, ele s-au aliat în jurul proiectului deoarece companiile care fac parte din consorţiul desemnat să construiască Nord Stream 2 sunt sunt din aceste state şi ar avea de suferit dacă proiectul ar eşua.

Alte state membre nu şi-au exprimat până acum opiniile. Estimarea diplomatului polonez arată că "o atitudine neutră" a Italiei, Spania şi Franţa ar putea fi suficient pentru a face mai greu de finalizat construirea Nord Stream 2.

România va prezenta miercuri propunerile privind directiva revizuită dar versiunea finală va depinde de succesul statelor membre la negocierile din Parlamentul European.

În plus, există presiunea timpului, deoarece reglementările revizuite trebuie adoptate înainte de finalizarea construcţiei, prevăzută pentru decembrie 2019. În contextul alegerilor din mai pentru Parlamentul European, adoptarea ar trebui finalizată până în aprilie.

Totuşi, cei care se opun Nord Stream 2 ar putea beneficia de mai mult timp deoarece Danemarca încă nu a acordat Rusiei permisiunea de a construi gazoductul prin apele teritoriale daneze.

Germania, sub sancțiunile SUA

O altă problemă în calea acestui proiect este cea a posibilelor sancțiuni aplicate de Statele Unite companiilor germane implicate în Nord Stream. Statele Unite încă ar putea să impună sancţiuni legate de construcţia gazoductului Nord Stream 2, care ar aduce gazul rusesc direct în Germania pe sub Marea Baltică, a declarat joi secretarul american pentru energie Rick Perry, informează Agerpres.ro

Perry, care efectuează vizite în state est-europene, a făcut această declaraţie la Varşovia, în contextul în care administraţia preşedintelui Donald Trump caută să încurajeze cumpărarea de gaze din Statele Unite sau de la alţi furnizori în loc să crească achiziţiile din Rusia.

Întrebat într-o conferinţă de presă dacă Washingtonul ar putea impune sancţiuni companiilor care lucrează la proiect, Perry a declarat: "Eu nu am văzut niciun semn că vom ajunge vreodată în punctul în care putem sprijini Nord Stream 2".

El a adăugat că "sancţiunile au fost o opţiune pe care preşedintele a menţinut-o".

Sursa: Digi24.ro, Agerpres.ro

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Transnistria riscă să rămână fără gaz rusesc. Chişinăul pune la punct planuri alternative

Mai multe țări din Europa cumpără gaze ieftine de la Gazprom, după ce Rusia a întrerupt livrările către Austria

„Nu ne vom lăsa şantajaţi.” Reacția cancelarului Karl Nehammer după ce Rusia a anunțat că oprește livrările de gaze către Austria

Rușii nu le mai livrează gaze austriecilor. De când intră în vigoare măsura

Partenerii noștri