Live

Nicolae Ciucă: Să reuşim să controlăm piaţa energiei, nu să ne controleze ea

Data publicării:
Premierul Nicolae Ciucă. Foto: Facebook/ Nicolae Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă şi-a arătat susţinerea pentru dezvoltarea proiectelor în domeniul energiei nucleare, exprimându-şi încrederea că, în baza cooperării cu experţii francezi, vor fi dezvoltate noi capabilităţi de producţie şi vor fi consolidate cele existente.

Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului Grand Matinal Digital, organizat de Camera Franceză de Comerţ şi Industrie în România, potrivit Agerpres.

„Aţi vorbit despre dezvoltarea proiectelor în sectorul nuclear. Sunt capabilităţi care în momentul de faţă pot să aibă efecte consistente în ceea ce priveşte piaţa energiei, dezvoltând capabilităţi noi care să vină în beneficiul nu doar al nostru, ci al tuturor partenerilor noştri strategici. Sunt proiecte la care lucrăm împreună. Avem nevoie de a împărtăşi experienţa în domenii care nu sunt la îndemâna oricui şi sper ca prin această colaborare, prin această cooperare, oamenii de ştiinţă să-şi pună laolaltă capacitatea şi creativitatea şi într-adevăr, să reuşim să dezvoltăm capabilităţi noi de producţie, să ne consolidăm capacităţile existente şi să reuşim ca împreună să controlăm piaţa energiei, nu să ne controleze ea, aşa cum se întâmplă acum, având efecte cât se poate de serioase pe tot ceea ce înseamnă viaţa noastră de zi cu zi”, a spus premierul.

„Conjunctura generată de războiul din Ucraina ne-a arătat tuturor cât de importantă este cooperarea, colaborarea, dialogul, flexibilitatea şi transparenţa în ceea ce înseamnă relaţiile economice şi cred că a mai scos în evidenţă ceva foarte important, de care ne lovim cu toţii şi despre care vorbim cu toţii, şi anume nevoia asigurării coerenţei lanţurilor de aprovizionare care, în momentul de faţă, afectează enorm de mult tot ceea ce înseamnă sectorul de business, nu contează domeniul la care ne referim”, a spus Ciucă.

Acesta a adăugat că România este caracterizată de stabilitate în domeniul politic, aspect care „a dat mai multă încredere” tuturor partenerilor strategici, dar şi investitorilor.

„Stabilitatea şi predictibilitatea politicilor fiscale reprezintă argumente solide pentru orice plan de afaceri, şi am certitudinea că prin măsurile pe care le-am luat, nu întâmplător investiţiile străine au crescut cu 21 % şi, tot la fel, nu întâmplător, prin programul de guvernare ne-am asumat să asigurăm cea mai mare sumă pentru investiţii din bugetul propriu. Ca atare, guvernul pe care îl conduc este pro-business, pro-investiţii, avem oricând uşa deschisă pentru dialog şi aveţi convingerea că nu vom zice nu la nicio oportunitate care va viza dezvoltarea relaţiilor economice bilaterale”, a spus Ciucă.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicolae Ciucă, după anularea prezidențialelor: Să dăm dovadă de calm, unitate și maturitate. Apel către forțele politice responsabile

Nicolae Ciucă a demisionat de la șefia PNL. Toată conducerea partidului pleacă. Ilie Bolojan devine președinte interimar

Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost o tactică absolut catastrofală”

Ședință la PNL, după scorul obținut de Ciucă la alegeri. „Alianța cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat”

Partenerii noștri