Ministrul Energiei susține că a primit o factură la energie electrică de peste 900 de lei în ianuarie
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, este din supărat pe furnizorii de energie electrică. Oficialul este nemulțumit de practica acestora de a trimite clienților facturi cu consum estimat. Potrivit ministrului, distribuitorii și furnizorii estimează consumuri prea mari și, în acest fel, încarcă facturile clienţilor. Practic, iau astfel nişte bani în avans, ceea ce nu este legal, spune oficialul.
Virgil Popescu a declarat într-un interviu pentru ziare.com că și el a fost în această situație și avertizează că dacă această practică nu va înceta, s-ar putea ajunge la modificarea legii energiei.
„M-am trezit cu o factură pentru luna ianuarie, care probabil, dacă nu era așa de mare, o plăteam și nici nu sesizam. 9 milioane și ceva de lei (lei vechi - n.r.)! Și când m-am uitat pe factură, aveam un consum estimat de 1.500 de kW, în condițiile în care în apartament acolo nu mai stă nimeni, băiatul lucrează în telemuncă și nu stă în București, lucrează de acasă, din Severin”, a povestit ministrul energiei.
„Practic, furnizorii împreună cu distribuitorii încarcă facturile românilor prin estimări mai mari în această perioadă de iarnă, urmând ca ulterior, după o lună, două, trei, patru, cinci, în funcție de consumul fiecăruia, să-și recupereze banii. Practic, se finanțează pe banii românilor fără dobândă, după părerea mea complet în afara oricărui cadru legal”, a arătat Virgil Popescu.
El a spus că este o practică ce caracterizează aproape toți furnizorii. „Mie mi-au venit reclamații cam de la toți”, a spus ministrul energiei.
Scandal în PNL după ce Alin Nica a fost înlăturat de la șefia filialei Timiș
Virgil Popescu: Nu avem probleme nici cu petrolul, nici cu energia
PNL îl acuză pe George Simion de huliganism
Circ cu George Simion la Ministerul Energiei
Inovație pentru facturi mai mici la energie la Politehnica București
Tensiuni între parlamentarii AUR și cei PNL
Virgil Popescu: Factura mea e de 120 de lei la 140 KWh
Virgil Popescu: Suntem într-o furtună perfectă în toată Europa
Măsură pentru ca prețul la electricitate să nu mai crească accelerat
Și președintele Consiliuluio Concurenței, Bogdan Chirițoiu, declara zilele trecute la Digi24 că practica estimării consumului nu este una sănătoasă. „Comportamente de genul 'îți estimez eu un consum și-ți iau banii în avans și după aceea, după nu știu câte luni, îți dau eu banii înapoi', genul acesta de lucruri probabil că într-o piață normală nu se întâmplă. La telefonie mobilă nu ne face nimeni așa ceva, nu? Firma de telefonie știe că poți să te muți de azi pe mâine, dacă nu ești mulțumit de serviciile ei”, a arătat Bogdan Chirițoiu într-o intervenție la Digi24.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News