Live

În ce condiții ar putea fi plafonat prețul energiei. Cîțu: România, ca producător, ar fi afectată

Data actualizării: Data publicării:
Imagine sugestivă cu o conductă prin care sunt transportate gaze naturale. Sursă foto: Profimedia Images

Premierul Florin Cîțu spune că nu susţine ideea unei plafonări a prețului energiei, dar că o astfel de măsură ar putea fi luată dacă mai multe țări europene decid să plafoneze prețurile. Cîțu a avertizat însă că România, ca țară producătoare, ar fi afectată negativ.

Dacă în Uniunea Europeană vom vedea că sunt 10, 12, 15 ţări care vor plafona preţurile, sunt deja vreo şase ţări care vor plafona prețurile, o să fie complicat pentru noi pentru că, dacă sunt plafonate în restul Europei preţurile, orice creştere va fi aruncată în ţările unde nu sunt plafonate preţurile. Și trebuie să ne uităm exact cum ne protejăm noi consumatorii şi de aceea am spus că trebuie să ne uităm la acest lucru”, a spus Cîțu la TVR1.

Dar în acelaşi timp trebuie să înţelegem că, dacă se ajunge la aşa ceva - nu doar în România, în Uniunea Europeană să se plafoneze preţurile - ţările care au producţie de gaze şi de energie, cum e România, vor fi afectate, pentru că producătorii vor fi afectaţi, vor fi afectate planurile de investiţii”, a avertizat el.

Deci este o măsură care vine cu costuri foarte mari pentru economie şi de aceea nu este o măsură pe care o recomand, nu este ceva ce noi vrem să implementăm, dar trebuie să ne uităm atent dacă restul Europei face acest lucru, trebuie să fim şi noi atenţi să intervenim. Dar, repet, este o măsură pe care nu aş vrea să o luăm. O intervenţie aşa brutală în piaţă ar însemna o distorsionare a pieţei foarte mult într-o ţară care produce gaz, produce energie şi vrea să producă şi mai mult. Nu creezi motivaţie”, a explicat el.

Măsura ar fi temporară și s-ar aplica în perioada 1 noiembrie - 31 martie, a spus Cîțu. Premierul a dat același termen pentru compensarea facturilor la electricitate și gaze naturale, măsură care a fost anunțată ieri de Guvern.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune Isărescu despre facturile la energie și inflație: „Nu avem un scenariu exploziv”

Ciucă, despre listele PNL nefinalizate de candidați de parlamentare: „Când e momentul nominalizării, este o efervescenţă mai aparte”

Curtea de Justiţie UE: Ungaria a încălcat legislaţia în materie de concurenţă prin plafonarea preţurilor

Ministrul Energiei: Românii vor plăti același preț la curent și gaze până în martie. Prețurile la energie au scăzut cu 10-20%

Partenerii noștri