Francezii nu vor să aducă Engie pe Bursa de Valori. Nici Ministerul Energiei nu este convins
Fondul Proprietatea, unul dintre acționarii Engie, critică decizia companiei franceze de a se opune listării companiei. Statul român, alt important acționar, s-a abținut de la vot.
Fondului Proprietatea (FP) a criticat, joi, decizia luată de Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) Engie, de a se opune propunerii FP de listare a participaţiei sale deţinute în companie. FP are o participație de 12% la capitalul social al Engie. Deși este evident că listarea Engie ar asigura transparența activităților companiei trebuie spus că listarea ar permite FP să vândă mai repede acțiunile deținute dând dividende excepționale acționarilor.
Managerul de portofoliu al FP, Johan Meyer, consideră că listarea ar fi reprezentat o oportunitate pentru Engie de a dovedi că respectă cele mai înalte standarde de transparenţă, potrivit News.ro.
”Fondul Proprietatea este dezamăgit de decizia luată de acţionarul majoritar al companiei Engie SA, Romania Gas Holding B.V., de a se opune listării companiei. Statul român s-a abţinut să voteze acest punct de pe ordinea de zi. Listarea ar fi reprezentat o oportunitate importantă pentru Engie SA de a dovedi că respectă cele mai înalte standarde de transparenţă, cerinţa obligatorie pentru orice companie cotată la bursă, în timp ce accesarea pieţei de capital ar fi oferit un câştig major în plan reputaţional pentru companie”, a spus Meyer.
El a subliniat că listarea unei firme mari, precum Engie, ar fi contribuit semnificativ la dezvoltarea pieţei locale de capital, prin creşterea dimensiunii şi lichidităţii sale, având în vedere că Fondul Proprietatea ar fi plasat întregul său pachet în oferta publică propusă.
”Aceasta ar fi oferit, de asemenea, statului român oportunitatea unui eveniment de lichiditate la IPO sau în orice alt moment viitor. Listarea propusă ar fi putut fi un nou pas înainte spre obţinerea statutului de piaţă emergentă de către România, care ar fi benefic pentru toate companiile cotate la bursă, cât şi pentru întreaga economie românească”, a spus Meyer.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News