Live

Exclusiv Comisia Europeană cere României să renunțe la plafonarea prețurilor la energie și gaze. Ce spune ministrul Burduja

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Bruxelles-ul cere României să modifice schema de plafonare și să lase producătorii de gaze și energie să-și stabilească singuri prețurile, fără a le mai impune la ce tarife să vândă. Comisia Europeană a trimis o scrisoare în acest sens autorităților de la București la care așteaptă răspuns în următoarele două luni.

Cristina Sbîrn, jurnalist Digi24: Mai întâi trebuie să înțelegem ce îi supără pe oficialii de la Bruxelles și de ce au trimis autorităților de la București o scrisoare de punere în întârziere, primul pas al unei lungi proceduri de infringement, care s-ar putea solda în cele din urmă cu trimiterea României în judecată.

Comisia Europeană este deranjată practic de faptul că autoritățile române impun producătorilor de gaze să vândă furnizorilor și producătorilor de energie termică un megawatt cu 120 de lei. Obligația este până la final de decembrie, dar cel mai probabil ea va fi extinsă până la 31 martie anul viitor.

Și producătorii de energie electrică sunt încurajați practic să vândă megavatul cu 400 de lei, căci tot ce încasează peste acest nivel dau integral la stat.

Statul a introdus aceste măsuri de reglementare a prețurilor în paralel cu introducerea unor plafoane la consumatorii finali - români și firme.

Actuala schemă de plafonare a prețurilor la energie și gaze naturale va expira la finalul lunii martie a anului viitor, și este greu de crezut că se va umbla la ea înainte de acea dată. Ba mai mult, semnalul dat de autorități este că ea va continua sub o anumită formă, măcar pentru românii săraci, care nu și-ar putea permite facturi mai mari.

Mai mult, România, Grecia și Bulgaria, au trimis la Bruxelles o scrisoare în care se plâng că energia din această regiune este mai scumpă decât în Vestul Europei ca urmare a interconectărilor slabe și a cererii suplimentare de energie din Ucraina.

Autoritățile au cerut continuarea impozitării profiturilor excesive ale producătorilor și traderilor, precum și folosirea banilor încasați pentru a reduce povara asupra consumatorilor.

„Acest set de măsuri va fi discutat în amănunt și cu Comisia Europeană, ca să prindem doi iepuri deodată”

Radu Șerbănescu, jurnalist Digi24: Cum ieșim din această încurcătură aparentă despre care vorbește Comisia?

Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Așa cum știți, România, din vârful crizei energetice, a luat măsuri pentru protejarea cetățenilor români și a economiei românești în fața dinamicii de creștere a prețurilor la energie electrică și la gaze naturale. În acest context, sigur că a trebuit să intervenim în piață, după cum vă amintiți, și s-au făcut mai multe lucruri.

S-a plafonat prețul la producători, s-a supra-impozitat câștigul neobișnuit de mare, excepțional de mare la producător și la traderi, a fost plafonat prețul la consumatorul final. Există, practic, două cauze deschise de Comisia Europeană pe această temă. Prima dintre ele, care vizează aceste intervenții în piață, este din ianuarie 2023, chiar dinainte de a prelua eu mandatul de ministru, și ceea ce percepem prin acțiunea Comisiei de zile trecute, este o abordare moderată la adresa României, care ține cont de faptul că suntem în continuare într-un context dificil.

De ce spun lucrul acesta? Pentru că o procedură de infringement are de principiu, trei faze.

Radu Șerbănescu: Spuneți dumneavoastră că ajungem până acolo, sau reușim cumva să ne înțelegem cu Comisia, ori să luăm niște măsuri astfel încât să dispară problema, să nu ajungem la infringement, care este planul?

Sebastian Burduja: Faza preliminară, dacă acum avem două luni să răspundem la solicitarea Comisiei Europene, dacă nu vom răspunde satisfăcător, Comisia poate să ia în considerare un aviz motivat, încă o oportunitate pentru România să se conformeze, după care abia în a treia etapă poate să trimită acest caz Curți de Justiție a Uniunii Europene.

Radu Șerbănescu: Puteți să ne spuneți cam care e planul nostru? Vrea România să meargă în continuare cu aceeași strategie? Poate sperăm că, nu știu, într-un an de zile, sau într-o jumătate de ani, până nu avansează foarte mult lucrurile și cu Comisia, situația se calmează pe piață și ridicăm aceste plafonări?

Sebastian Burduja: Exact. Așa cum știți, în legislația actuală schema de compensare/plafonare este valabilă până la 1 aprilie anul viitor. Nu se vor declanșa alte acțiuni împotriva României în acest orizont de timp. Nu preconizăm acest lucru.

Până atunci, așa cum știți, noi, deja pregătim perioada de după 1 aprilie, ceea ce înseamnă protejarea consumatorilor vulnerabili, cei aflați în sărăcie energetică, românii care pur și simplu nu își permit să plătească facturile la energie electrică, la gaze naturale.

Tot acest set de măsuri, bineînțeles că va fi discutat în amănunt și cu Comisia Europeană, ca să prindem doi iepuri deodată. Adică, pe de o parte, să răspundem unei așteptări în societate și să continuăm să-i protejăm pe români, pe de altă parte, să închidem acest caz cu această dispută, această cauză pe care Uniunea Europeană ne-a adus-o în atenție și să respectăm și reglementările europene.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Românii vor avea preţurile plafonate la energie şi gaze până în primăvara anului viitor. Iohannis a promulgat legea

Germania a eliminat o taxă controversată pentru tranzitul gazelor naturale

Trump amenință UE cu taxe, dacă nu cumpără mai mult petrol și gaze din SUA. Cât importă europenii de la americani

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

Partenerii noștri