Ciolacu: Vom continua să plafonăm prețurile la energie și gaze până cel puțin în primăvara lui 2025
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat, la începutul şedinţei de joi a Guvernului, că va continua mecanismul de plafonare a preţurilor la energie şi gaze până în primăvara anului 2025. „De altfel, azi alocăm 500 de milioane ca să compensăm costurile plafonării pentru clienţii casnici”, a adăugat el.
„Am văzut zilele acestea o intensă dezbatere europeană despre ce se va întâmpla cu gazele iarna viitoare. Vreau să fiu foarte clar: noi vom continua mecanismul de plafonare a preţurilor la energie şi gaze cel puţin până în primăvara lui 2025!”, a explicat Marcel Ciolacu, în debutul şedinţei de joi a Guvernului, conform News.ro.
El a adăugat că Executivul va veni cu „un reglaj la acest mecanism în perioada următoare, dar vreau ca atât populaţia, cât şi companiile să aibă această garanţie foarte clară că vor fi protejaţi”.
„De altfel, azi alocăm 500 de milioane ca să compensăm costurile plafonării pentru clienţii casnici”, a completat Ciolacu.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News