Live

CE intervine în scandalul facturilor la energie și cere ca românii să fie informați mai bine

Data publicării:
FOTO: Getty Images

Comisia Europeană cere Autorității Naționale de Reglementare în Energie să inormeze mai bine românii cu privire la liberalizarea pieței, potrivit informațiilor Digi24.

Comisia Europeană a cerut ANRE, într-un mesaj transmis la finalul lunii trecute, să facă o mai bună informare a românilor cu privire la dreptul lor de a alege alți furnizori de energie, începând cu ianuarie 2021, cât și cu privire la eliminarea tuturor piedicilor în calea schimbării contractelor pentru furnizarea de energie electrică.

De asemenea, potrivit Comisiei Europene, comparatoarele de prețuri care le sunt puse la dispoziție românilor trebuie să fie cât mai explicite.

ANRE este instituția responsabilă cu gestionarea procesului de liberalizare a pieței de energie.

Începând cu 1 ianuarie 2021, românii își pot alege alți furnizori de energie, în baza celei mai bune oferte de preț, dar mulți dintre ei nu au știut că prețurile de care beneficiau până la sfârșitul anului trecut nu mai erau în vigoare.

ANRE a dat până la urmă un ordin care să rezolve problema creată de cozile formate la sediile furnizorilor de oamenii care au mers să se intereseze de contracte. Autoritatea a pus la dispoziția românilor abia pe 7 ianuarie un call center la care oamenii să se informeze cu privire la contractele lor și ce trebuie să facă după liberalizarea pieței.

În prezent, există comparatore de prețuri atât pe site-ul ANRE, cât și pe site-ul Consiliului Concurenței. Comisia Europeană vrea ca informațiile să fie transpuse cât mai pe limbajul oamenilor, care să înțeleagă că au dreptul de a-și schimba furnizorul, dacă doresc acest lucru, nu doar de a trece pe piața liberă, rămânând însă la același furnizor.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România primeşte 37,05 milioane de euro fonduri europene, ca parte a celei de-a doua cereri de plată din PNRR

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

România obține fonduri nerambursabile de la Comisia Europeană pentru proiecte privind tranziția către o energie curată

Partenerii noștri