Live

Burduja: Preţurile la facturi nu vor fi mai mari decât iarna trecută. Schema de compensare-plafonare e în vigoare până la 1 aprilie

Data publicării:
facturi
Facturi la energie. Foto: Getty Images

Preţurile la gaze şi energie electrică nu vor fi mai mari iarna aceasta, în raport cu perioada similară precedentă, schema de compensare-plafonare fiind în vigoare până la 1 aprilie 2025, a declarat, luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la Palatul Parlamentului.

"Preţurile (la facturi - n. r.) nu vor fi mai mari decât iarna trecută. Schema de compensare-plafonare este în vigoare până la 1 aprilie. A fost important şi este important să-i protejăm pe români, pentru că, aşa cum ştiţi, preţul la gaz, dar şi la energie electrică, depinde de lucruri care nu sunt doar la îndemâna României. Depinde de situaţia din Orientul Mijlociu, depinde de situaţia din Ucraina, depinde de decizia Ucrainei de a continua sau nu tranzitul de gaze ruseşti ş.a.m.d. Deci, în contextul acestor evenimente excepţionale, schema de compensare-plafonare şi-a făcut treaba şi şi-o va face şi în iarna aceasta", a dat asigurări ministrul, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, un consumator casnic va fi facturat cu 0,31 lei/kilowatt-oră la gaz, plafonul maxim, iar la energie electrică în funcţie de nivelul de consum, cu tarife de la 0,68 lei/kilowatt-oră pentru un consum total sub 100 kilowaţi-oră pe lună la 1,3 lei/kilowatt-oră pentru un consum lunar de peste 300 de kilowaţi-oră.

Ministrul Energiei a participat, luni, la conferinţa Focus Energetic.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Imaginile din ”lupta bolnavă” din România fac înconjurul lumii! Revoltă pe internet după momentele neverosimile

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România, pe harta marilor producători de gaze din Europa. Neptun Deep devine realitate. Cum arată platforma de foraj

Prețurile la gaze și curent mai rămân plafonate cel mult un an. Cum arată schema de plafonare și cine beneficiază de ea

Sub ce formă se prelungește plafonarea prețurilor la gaze și energie. Burduja: „Vrem să-i protejăm în continuare pe români”

Depozitele de gaze ale României ar putea ajunge la 25% în următoarele zile. Burduja: După 25-26 februarie, vremea se încălzește

Partenerii noștri