Live

Elon Musk, încercare disperată de a liniști investitorii și clienții Tesla: Dorm pe podea în fabrică. Nu am timp nici să fac un duș

Data publicării:

Elon Musk a acordat, azi, un interviu celor de la emisiunea „This Morning”, a postului american de televiziune CBS. În cadrul interviului cu prezentatoarea Gayle King, CEO-ul Tesla și SpaceX a vorbit inclusiv despre persoanele care și-au retras rezervările pentru Modelul 3, care se confruntă în prezent cu întârzieri de producție.

Elon Musk a dat impresia că este perfect conștient de problemele de producție și de faptul că acestea pot încurca planurile celor care s-au bazat pe faptul că gigantul auto le va furniza la timp autoturismele.

„Ar trebui să fie clienții îngrijorați de ce se întâmplă cu Modelul 3 pe care l-au comandat sau să fie îngrijorați cu privire la data la care le vor fi livrate mașinile?”, a întrebat King.

„Nu ar trebui să fie îngrijorați dacă își vor primi mașina. Cu siguranță își vor primi automobilul, însă cu o întârziere de 6-9 luni”, a spus Musk.

„Spui că oamenii nu ar trebui să își facă griji?”, a insistat King.

„Există o întârziere de 6-9 luni, iar trei dintre aceste au trecut deja”, a explicat Musk.

Musk a vorbit și despre cei care și-au retras rezervările pentru Modelul 3 (n.r. rezervarea a fost făcută pe baza unui avans de 1.000 de dolari). Acesta a spus că majoritatea celor care au renunțat la comandă aveau nevoie de o mașină rapid, iar Tesla nu a putut satisface aceasta nevoie.

 

CEO-ul Tesla a mai spus și că producția Modelului 3 a fost un proces dureros de dificil și că a dormit pe podeaua fabricii Tesla în ultimele zile: „Nu cred că angajașii ar trebui să treacă prin clipe grele, în timp ce CEO-ul să fie undeva în vacanță”.

„Cu siguranță simt efectele stresului. Ultimele câteva luni au fost dureros de dificile”, a spus Musk.

„Dureros?”, a întrebat King.

„Absolut, bineînțeles. Dorm pe podeaua fabricii, și nu pentru că aș crede că e un loc amuzant unde să dormi. E oribil”, a spus acesta.

„Dormi pe podeaua fabricii pentru că… de ce faci asta?”, a întrebat King.

„Pentru că nu am timp să merg acasă nici ca să fac un duș”, a răspuns Musk.

King a dezvăluit că Musk s-a gândit deja la câteva strategii prin care să accelereze producția Modelului 3.

În ultimul comunicat oficial al Tesla, compania susține că a produs 2.020 de mașini Model 3 între 26 martie și 3 aprilie, în timp ce targetul de producție per 7 zile este de 2.500 de mașini. Chiar și așa, Elon Musk crede că în următoarele trei luni Tesla va ajunge să producă 5.000 de mașini Model 3 săptămânal.

Ce se întâmplă acum cu Modelul 3 oglindește perfect situația de producție a Modelului X, primul SUV al companiei. În mai 2016, Musk declara că are un sac de dormit la capătul liniei de producție, pe care l-a folosit frecvent. Cu timpul, toate problemele de asamblare ale Modelului X s-au rezolvat.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elon Musk a comentat anularea alegerilor din România. Ce spune miliardarul despe decizia CCR de reluare a scrutinului

Miliardarul Elon Musk se implică și în alegerile din Europa. Ce a declarat despre partidul de extremă dreaptă din Germania

Comisia Electorală din UK cere legi mai dure pentru partide, ca răspuns la intenția lui Elon Musk de a finanța partidul lui Farage

Elon Musk valorează acum mai mult decât Jeff Bezos și Mark Zuckerberg la un loc

Partenerii noștri