Live

Prețul gazelor scade din nou în Europa după ce au fost anunțate mai multe livrări de gaz lichefiat

Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia images

Prețurile la gaze naturale în Europa continuă să scadă la începutul lui 2022, în condițiile în care temerile privind livrările se atenuează, iar vremea rămâne relativ caldă pentru această perioadă.

La hub-ul TTF din Amsterdam, cotaţiile la gazele naturale cu livrare pentru luna următoare au înregistrat, luni, o scădere de 6,2%, la 66 de euro pentru un Megawatt-oră, aceasta fiind a noua zi consecutivă de scădere, relatează Bloomberg, citat de Agerpres. Este cea mai îndelungată perioadă de scădere din ultimii şapte ani.

Un număr crescut de nave care transportă gaze naturale lichefiate se îndreaptă spre Europa, ceea ce creşte aşteptările că noile livrări vor ajuta la reechilibrarea pieţei, iar vremea blândă diminuează cererea pentru combustibil.

După volatilitatea ridicată din ultimele luni, preţurile gazelor naturale în Europa au scăzut cu 30% în decembrie. Pe plan global, exporturile de gaze naturale lichefiate au atins un nivel record luna trecută, arată datele Bloomberg. Principalii exportatori globali - Qatar, SUA şi Australia - şi-au majorat producţia în decembrie, faţă de perioada similară din 2020.

De asemenea, traderii urmăresc cu atenţie dacă Rusia este dispusă să rezerve capacităţi pe gazoducte pentru a livra mai multe gaze naturale Europei în luna ianuarie.

Exporturile de gaze naturale ale Gazprom către clienţii din afara fostei Uniuni Sovietice au crescut anul trecut cu 5,8 miliarde metri cubi (bcm), la 185,1 bcm. Exporturile de 185,1 bcm sunt sub nivelul din 2020 şi mai scăzute decât în 2018 şi în 2019, când s-au situat la aproximativ 200 miliarde metri cubi.

Exporturile de gaze ruseşti spre Europa sunt atent analizate, după ce preţurile au atins luna trecută un nivel record, unii politicieni şi experţi acuzând Gazprom că livrează o cantitate mai mică de gaze pentru a pune presiune pe autorităţi să certifice gazoductul Nord Stream 2.

Gazprom a dat asigurări că îşi îndeplineşte toate obligaţiile contractuale privind livrările spre Europa şi a informat că a majorat exporturile către Germania cu 10,5%, spre Turcia cu 63% şi în Italia cu 20,3%.

Gazprom nu furnizează cifre anuale privind exporturile către China, dar în primele nouă luni a raportat că a livrat statului asiatic 7,1 bcm. 

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

CE aprobă schema de ajutoare de stat a României pentru sprijinirea întreprinderilor mari consumatoare de energie

Marcel Ciolacu: Prelungim plafonarea preţurilor la energie şi gaze ca să protejăm cetăţenii vulnerabili

Ungaria se anunță pregătită să renunțe la petrolul rusesc. Care e însă prețul pe care UE ar trebui să-l plătească

Sebastian Burduja: „România astăzi nu are suficientă energie, pur și simplu”

Partenerii noștri