Live

Micile magazine se închid unul după altul, ca într-un joc de domino. Afacerile de familie pun lacătul pe ușă definitiv

Data publicării:
FOTO: Getty Images

Din ce în ce mai multe societăţi comerciale din domeniul retailului nealimentar intră în faliment, pentru că nu mai pot rezista pe piaţă, avertizează Organizaţia Patronală a Retailerilor din România, Roretail.

Asociaţia a semnalat în numeroase rânduri, atât public, cât şi prin comunicări transmise factorilor de decizie, situaţia extrem de dificilă pe care o întâmpină retailul nealimentar din România. După o perioadă de 3 luni în care magazinele au fost închise prin decizii ale autorităţilor, odată cu redeschiderea centrelor comerciale vânzările au rămas sub nivele mult inferioare celor de anul trecut.

În medie, scăderile vânzărilor din magazine în ultimele luni au ajuns la 60%-80%, iar situaţia este extrem de dramatică. Inclusiv cu ocazia Black Friday, vânzările din magazine au fost cu aproximativ 50% mai mici decât cele de la ediţia anterioară, din anul 2019. Primele magazine care au intrat în faliment sunt cele ale micilor companii din domeniu, unde nu există o contrabalansare a pierderilor de pe piaţa locală cu veniturile de pe pieţele externe.

"Magazinele din retailul nealimentar încep să închidă definitiv unul după altul, ca într-un joc de domino. Nu este însă un joc, este vorba de branduri locale, de angajaţi şi familiile lor. Vorbim de situaţii disperate şi de antreprenori care nu mai au resurse, financiare şi emoţionale, să reziste. Deja există dificultăţi majore în plata taxelor şi a salariilor, fără a vorbi de chirii şi alte cheltuieli operaţionale. Autorităţile poartă responsabilitatea luării şi implementării rapide a unor decizii care să salveze această industrie, la fel ca în majoritatea statelor europene, care au implementat măsuri de compensare a efectelor devastatoare produse de restricţii încă din luna aprilie.

Proprietarii şi administratorii de centre comerciale nu mai pot salva unilateral situaţia. Lipsa acţiunii autorităţilor, în al 12-lea ceas, va condamna retailul nealimentar şi comerţul modern în ansamblu la faliment", a declarat Roxana Socaciu, director executiv Roretail.

Închiderea magazinelor din retailul nealimentar va avea un impact economic şi social negativ pe termen lung, fiind extrem de dificil şi de puţin probabil ca, odată închise, aceste afaceri să se mai poată redeschide pe viitor. Roretail solicită ca măsurile de compensare promise de autorităţi să se materializeze cât mai rapid, fiecare zi care trece fără niciun fel de sprijin sau orizont de timp privind susţinerea concretă a industriei, urmând să conducă la noi şi noi falimente în retailul nealimentar.

Roretail - Organizaţia Patronală a Retailerilor din România este o asociaţie înfiinţată în anul 2014, care grupează peste 1.000 de magazine din România, din retailul nealimentar şi din HoReCA din centrele comerciale, grupând deopotrivă branduri naţionale şi internaţionale şi însumând peste 12.000 de angajaţi.

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

(P) Excelența în afaceri, premiată de Intesa Sanpaolo Bank Romania și First Bank

Șeful executiv al conferinței COP29 privind schimbările climatice, filmat în secret în timp ce făcea înțelegeri cu petrol și gaze

Ce poate câștiga Elon Musk după sprijinul masiv pe care i l-a acordat lui Donald Trump

Imperiul de afaceri al unora dintre cei mai bogați oameni de pe planetă a ajuns într-un punct critic. Cine le va lua locul

Partenerii noștri