Live

Firmele de tranzacționare a petrolului vor face mai puține achiziții din Rusia

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Marile firme de trading intenţionează să îşi reducă achiziţiile de ţiţei şi combustibili de la companiile petroliere controlate de statul rus, începând din 15 mai, pentru a nu încălca sancţiunile impuse Rusiei de Uniunea Europeană, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.

Deocamdată, UE nu a impus un embargou asupra importurilor de petrol din Rusia pentru că unele state, precum Germania, sunt puternic dependente de petrolul rusesc. Cu toate acestea, companiile de trading au decis să îşi reducă achiziţiile de la grupul energetic rus Rosneft în încercarea de a se conforma cu terminologia din actualele sancţiuni introduse de UE şi care sunt destinate să limiteze accesul Rusiei la sistemul financiar internaţional, susţin sursele.

Termenii din sancţiunile UE oferă o excepţie pentru achiziţiile de petrol de la Rosneft sau Gazpromneft, care sunt considerate „strict necesare" pentru a asigura securitatea energetică a Europei, conform Agerpres.

Potrivit surselor, traderii încearcă să înţeleagă care este sensul expresiei „strict necesare". Ar putea viza o rafinărie de petrol care primeşte ţiţei din Rusia printr-un oleoduct captiv dar ar putea să nu acopere şi achiziţionarea şi vânzarea de petrol rusesc prin intermediari. În consecinţă, traderii de petrol au decis să îşi reducă achiziţiile pentru a se asigura că respectă sancţiunile începând cu 15 mai, când intră în vigoare cele mai recente restricţii ale UE.

Firma Trafigura, un important cumpărător de petrol rusesc, a declarat pentru Reuters că „va respecta în totalitate sancţiunile în vigoare. Ne aşteptăm ca volumele tranzacţiilor noastre să se reducă şi mai mult începând din 15 mai".

Vitoal, un alt mare cumpărător, nu a dorit să comenteze cu privire la termenul limită de 15 mai, dar anterior a spus că volumul tranzacţiilor cu petrol rusesc „se vor diminua semnificativ în al doilea trimestru pe măsură ce expiră actualele obligaţii contractuale", urmând că înceteze să mai facă tranzacţii cu petrol rusesc la finele lui 2022.

Războiul din Ucraina şi sancţiunile internaţionale impuse Rusiei au determinat deja mai mulţi cumpărători occidentali de ţiţei rusesc, cum este Shell de exemplu, să înceteze să mai facă achiziţii pe piaţa spot.

Companiile de rafinare din Europa sunt din ce în ce mai reticente la ideea de a procesa ţiţei din Rusia. Asta a perturbat exporturile Rusiei, chiar dacă achiziţiile făcute de India şi Turcia au compensat o parte din pierderi. În plus, vânzările către China continuă neîntrerupte.

Traderii de energie riscă amenzi şi prejudicii de imagine de pe urma sancţiunilor occidentale. În plus, lipsa unui embargou clar complică încheierea contractelor existente.

„Toate companiile discută cu avocaţii lor cu privire la ceea ce pot face", a declarat o sursă de la o mare firmă de trading. „Este neclar ce va însemna asta pentru întregul lanţ de aprovizionare, pentru transportatori şi companiile de asigurări. Acolo unde sunt incertitudini, companiile vor face un pas înapoi. Livrările de petrol rusesc vor fi reduse semnificativ în viitor", a adăugat sursa.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Oficialii europeni discută despre restricționarea circulației diplomaților ruși în UE

Moscova amenință Republica Moldova și sare în apărarea separatiștilor din Transnistria. Zaharova: Rusia va reacționa la orice provocări

Partenerii noștri